Caută
Close this search box.

Traian Băsescu afirmă că se poate aştepta la orice în dosarul Ioanei Băsescu

traian băsescu

Fostul preşedinte Traian Băsescu afirmă că dosarele penale deschise membrilor familiei sale „se bazează pe ce spun alţii, nu pe fapte dovedite”, nu pe fapte ale celor inculpaţi din familia sa. El susţine că se poate aştepta la orice, în dosarul în care este inculpată fiica sa, Ioana.

Fostul şef al statului reclamă o insistenţă din partea unor procurori la adresa unor persoane cercetate pentru corupţie pentru ca acestea să îl denunţe pe el.

„Totul se bazează pe ce spun alţii, nu pe fapte dovedite, nu pe fapte ale celor inculpaţi din familia mea. Au fost într-o atenţie deosebită. V-aş aduce aminte că în cazul Bercea, fratele meu a fost condamnat pentru că a venit domnul Căpăţână care a spus «nu îndrăznesc să le dau eu banii, că nu-s toţi banii care i-am împrumutat, dă-i tu!».

Iar Bercea l-a filmat când îi dădea banii, drept pentru care asta-i proba. A fost o naivitate. Nepotul, tot aşa, cu nişte oameni de afaceri, i-a echipat DNA-ul cu mijloace de înregistrare şi i-a instruit ce să întrebe ca să-l poată condamna.

La Ioana, DNA-ul l-a echipat pe cel cu care trăia, omul cu care dormea în pat, l-a echipat cu ce trebuia, pentru că omul făcuse bani în urma campaniei, l-a trimis la Ioana să o provoace, i-a răspuns, drept pentru care au băgat-o în dosar. Asta e ce a făcut DNA-ul. Mai mult ce să vă spun?”, a afirmat Traian Băsescu, într-o emisiune de la România TV, conform News.ro.

El a spus că în ceea ce priveşte dosarul în care este inculpată fiica sa cea mare, Ioana, se aşteaptă „la orice”.

„Dacă venim însă la ce mă aştept în ceea ce o priveşte pe fiica mea, vă rog să mă credeţi că, după ce am văzut că un complet de cinci judecători de Înaltă Curte au putut să pună Constituia României sub o recomandare a CJUE, sunt îngrozit. Mă pot aştepta la orice”, a mai afirmat Traian Băsescu.

Traian Băsescu a declarat că a existat „insistenţă” din partea unor procurori la adresa unor persoane cercetate pentru corupţie pentru ca acestea să îl denunţe pe el, în contextul în care a lăsat România „pe o traiectorie ireversibilă politic”, aceea de partener al Statelor Unite ale Americii.

„Toată lumea voia un denunţ la adresa lui Băsescu, a fost o modă în DNA şi probabil că au fost nişte instrumente nenorocite.

Cert este că avem o realitate, o realitate care multora nu le place: în anii mei de mandat, eu nu am lăsat România într-o zonă gri, cum mulţi şi-ar fi dorit, hai să fim şi cu Occidentul, să fim şi cu Rusia, să sugem şi la o ţâţă şi la alta! Şi am avut o opţiune extrem de fermă, care a deranjat pe foarte mulţi.

S-au folosit instrumente de-astea din justiţie, să discrediteze continuu, le-ar fi plăcut un Băsescu arestat, un Băsescu condamnat, un Băsescu să fie dus în faţa justiţiei pe nişte denunţuri. Numai că nimeni nu a avut ce să denunţe legat de activitatea mea”, a susţinut Traian Băsescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri