“Ucenicul vrăjitor”, o bombă cu suflu comic, by Radu Gheorghe

Am purtat , din nou, un dialog cu fostul meu coleg din studenţie la I.A.T.C “I.L. Caragiale”, actorul Radu Gheorghe, muzician, actor, regizor și pictor amator care este, indiscutabil ”one man show”. Artist cu o personalitate puternică, dăruit de natură cu forţă, răbdare, talent şi umor pe care le „împrăştie” în lumea artei, de mai bine de patru decenii. Ursitoarele i-au hărăzit să aibă parte de celebritate pentru că are harul rar de a aduce zâmbetul pe faţa oamenilor. L-au bătut mereu „vânturile, valurile” vieţii dar nu şi-a pierdut, în periplul lui de-a lungul Planetei, nici norocul, nici idealurile. E un mim extraordinar, un artist sensibil, un bărbat deosebit. A trăit în ritmul muzicii şi a fost şi a rămas un nostalgic al concertelor (tip „Ucenicul vrăjitor”) cu orchestre mari în care el, aşezat în faţa pupitrului, să cânte partitura la vioară sau să dirijeze! Şi, iată că după trei decenii şi jumătate, reia rolul din piesa „Ucenicul vrăjitor” deţinătoarea unui record cu cele peste 200 de reprezentaţii avute înainte de 1989, un spectacol care se derula cu sprijinul orchestrei filarmonice din Ploieşti iar el dirija „pe bune” instrumentiştii.

Radu Gheorghe, Gelu cum îl alintam noi în studenţie, se prezintă în primăvara lui 2022, în faţa publicului bucureştean, pe scena Teatrului Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti, în calitate de dirijor/regizor, actor, coordonator al spectacolului „Ucenicul vrăjitor”. Dansează, face pantomimă şi adaugă, ca un bonus special pentru spectatori, gagurile care sunt pasiunea lui. O sală plină ochi, un succes de necontestat ! Quod erat demonstradum: Radu Gheorghe este un mare actor. Vreau să-i dau, din nou,  cuvântul, amintindu-mi skeciul lui tv înregistrat pe Podul Westmister din Londra când, cu aerul cel mai firesc din lume, îi chestiona pe localnici:”- Do you Speak English?” Îi mai propun să inserăm în text, cuvintele rostite de el: „Norocul e că am multe date care mă apropie de caracterul artistic al lui Woody Allen”. Şi e de acord că, putem glosa, măcar puţin, apropo de umorul tipic american din Stand up comedy!

• Aș începe cu mulțumirile și recunoștința pe care le port tuturor actorilor de comedie care m-au inspirat, m-au educat și mi-au făcut copilăria fericită! De la Chaplin, la Woody Allen, de la Pierre Etaix, la Seinfeld, adică de la comedia non-verbală, la cea excesiv de verbală, toți, au făcut din mine un mare consumator de gaguri și, pe cale de consecință, un inventator neobosit de situații comice. Am devenit, așa cum mă caracteriza Florian Pittiș, o bombă cu efect întârziat, gata în orice moment să explodeze și să lanseze în eter, pentru oricine e dispus să mă privească, acea energie, acel suflu comic, de care dacă ești atins, nu mai ai nici o scăpare ! Vei începe să râzi !”

Şi-i cam demultişor poveste, din copilărie…

• Îmi luam vioara la bunici, la țară şi le cântam rudelor, vecinilor, și deseori țăranilor în pauzele de masă, la câmp, la grajd, sau oriunde mă aciuiam și eu, mânat de plăcerea și curiozitatea de a vedea cum și ce se întâmplă…în lume ! La liceu, am avut publicul asigurat. Proprii mei colegi. Ei nici nu bănuiau că eu, de fapt, experimentam pe ei gagurile care mai târziu, urmau să îmi fie de mare folos. După terminarea celor doisprezece ani de studiu al viorii, la sfârșitul liceului, eram pregătit să mă înscriu la examen la Conservator, dacă, între timp, nu aș fi fost inoculat cu microbul teatrului. La I.A.T.C., nu numai că nu mai erau interzise gagurile, ci dimpotrivă, eram stimulați să le inventăm, să le executăm și să le analizăm la orele de actorie. Vă povestesc toate acestea, pentru a mă descoperi în fața dumneavoastră, ca un umil slujitor al Thaliei și al publicului căruia îi dedic arta mea. La sfârșitul celor patru ani de studiu a artei teatrale, eram deja cunoscut ca un actor inovativ și special. Un actor care nu se dădea în lături de la a experimenta noi forme de expresie artistică și care grație televiziunii, începea să capete strălucirea unei stele…fără nume!
• Așa s-au născut : „Ucenicul vrăjitor”, spectacol care a ținut afișul trei stagiuni la sala mare a Teatrului. Toate au marcat progrese însemnate în relația mea cu publicul spectator și au confirmat până acum, la maturitate, determinarea de a păstra spiritul comediei la un nivel înalt calitativ și cantitativ.

Revenim la seara zilei de 3 aprilie 2022, sala „Ion Caramitru” a TNB când, în sunete de tunete şi fulgere (muzica Johann Strauss fiul) îşi face apariţia în frac, cu papion alb din mătase şi ghete de lac, Radu Gheorghe care are în jurul lui, ca partener, întreaga orchestră a Filarmonicii din Ploieşti.

Începe un spectacol încărcat de emoţia amintirilor, o poveste care va dura mai bine de două ore… Actorul intrat cu „arme şi bagaje” în pielea personajului, dirijează, interacţionează cu publicul, cântă la vioară ca un virtuoz, dansează cu vioiciune french can can, întoarce clepsidra vârstei şi 71 devine 17! Ani de tinereţe şi poftă de viaţă, şapte decenii marcate de o neostoită generozitate.

Radu Gheorghe și Tiberiu Dragoș Oprea

Spectatorii sunt delectaţi cu un potpuriu cu fragmente din opere celebrissime alese cu grijă de Radu Gheorghe. Dirijaţi cu îndemânare de acest maestru al improvizaţiei, talentaţíi muzicieni ai filarmonicii din Ploieşti  atacă, rând pe rând  „Dansul comedianţilor” de Smetana „Aida” de Verdi, „Bolero-ul” lui Ravel, fragmente din compoziţiile celebre ale lui Bethoveen, Ceaikovsky, Haydn, Bach, Strauss, Bizet, o improvizaţie colectivă, muzică aleatorie din „Rapsodia Română” nr.1 de George Enescu şi „Dublu concert pentru două viori” care aduce surpriza din finalul concertului, unul dintre viorişti este, nimeni altul decât, Radu Gheorghe. Un bis executat, împreună cu Tiberiu Dragoș Oprea, coordonator  muzical, partea l-a din Concertul pentru două viori în re major de J.S Bach. În selecţie îşi găsesc locul şi piese moderne de succes internațional, John Lennon, Paul McCartney cu „Here,There and Everywhere”, piesă Beatles adaptată pentru simfonic, care a fost dirijată invers, cu faţa la spectatori.

Radu Gheorghe – Foto: Doru Vlădoiu

Finalul, „apoteotic” cu orchestra desfăşurată pe toată scena și corul (dirijor Eduard Dinu) scos „la vedere” din adâncurile TNB pe o  trapă uriașă, interpretând ”Oda Bucuriei” din Simfonia a-IX-a de Ludwig van Beethoven, ridică spectatorii în picioare. Minute în șir, ropote de aplauze.  

Un spectacol splendid cu o impresionantă desfăşurare de forţe (artistice) care va reveni pe scena Naţionalului bucureştean, în 29 mai a.c.

Voi încheia, dându-i cuvântul lui Radu Gheorghe și fac publică mărturisirea – îndemn:

Radu Gheorghe și motanul Tom

• „În sfârşit, în particular, ca orice vrăjitor, fie el şi ucenic, am un asistent, un portboneur, un motan nelipsit la spectacolele mele, Tom, de la Tom. Nu veți pierde nimic dacă îmi veți urmări cariera ! În cel mai fericit caz, veți râde ! Iar în cel mai rău caz, de asemenea, veți râde…de mine ! Veniţi la „Ucenicul vrăjior”, un spectacol pe care vi-l recomand pentru revenirea la normalitate!