Caută
Close this search box.

UE va suspenda toate taxele la importurile din Ucraina timp de un an

supliment financiar

Comisia Europeană a propus miercuri suspendarea, pentru o perioadă de un an, a taxelor la import pentru toate exporturile din Ucraina către Uniunea Europeană, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Propunerea, care trebuie să fie analizată şi aprobată de Parlamentul European şi de Consiliul Uniunii Europene, ar implica, de asemenea, suspendarea pentru o perioadă de un an a tuturor măsurilor antidumping şi de salvgardare ale UE în vigoare privind exporturile de oţel din Ucraina.

Potrivit CE, această măsură este menită să contribuie la stimularea exporturilor Ucrainei către UE şi va contribui la atenuarea situaţiei dificile a producătorilor şi exportatorilor ucraineni confruntaţi cu invazia militară a Rusiei.

„UE nu a luat niciodată astfel de măsuri de liberalizare a comerţului, de o amploare fără precedent, prin care se acordă Ucrainei accesul la piaţa UE, fără tarife sau contingente tarifare.

De la începutul agresiunii din partea Rusiei, UE a acordat prioritate importanţei menţinerii în funcţiune a economiei Ucrainei, care este esenţială atât pentru a câştiga acest război, cât şi pentru redresarea ulterioară războiului. Aceste măsuri vor ajuta în mod direct producătorii şi exportatorii ucraineni.

Ele vor insufla încredere în economia ucraineană şi vor transmite un semnal puternic că UE va face tot ce este necesar pentru a ajuta Ucraina în aceste momente dificile”, a declarat comisarul pentru Comerţ, Valdis Dombrovskis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri