Caută
Close this search box.

Adversara Simonei Halep din primul meci la Roland Garros. Cu cine vor juca româncele

simona halep

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, cap de serie numărul 19, o va înfrunta pe croata Ana Konjuh în prima rundă a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, care va debuta duminică la Paris, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi seara în capitala Franţei.

Halep (30 ani, 19 WTA), campioană la Roland Garros în 2018 şi finalistă în 2014 şi 2017, a întâlnit-o o singură dată pe Konjuh (24 ani, 66 WTA), învingând-o în 2017 în optimi la Sankt Petersburg, cu 6-4, 7-6 (2).

Dacă va trece de Konjuh, Halep va juca în turul secund cu belgianca de origine ucraineană Maryna Zanevska sau cu chinezoaica Qinwen Zheng, potrivit Agerpres. Halep nu a evoluat la ediţia de anul trecut a Openului Franţei din cauza unei accidentări.

Sorana Cîrstea (32 ani, 27 WTA), cap de serie numărul 26, va juca împotriva germancei Tatjana Maria (34 ani, 107 WTA), în faţa căreia s-a impus de două ori în tot atâtea înfruntări: 6-4, 7-6 (5) în 2013 în primul tur la Charleston şi 5-7, 7-6 (3), 6-2 în 2019 în primul tur la Limoges.

Gabriela Ruse (24 ani, 52 WTA) va avea un meci dificil, contra belgiencei Elise Mertens (26 ani, 33 WTA), cap de serie numărul 31.

Irina Begu (31 ani, 62 WTA) va avea şi ea un meci complicat cu incomoda jucătoare italiană Jasmine Paolini (26 ani, 57 WTA).

Cel mai greu meci îl va avea Ana Bogdan (29 ani, 91 WTA), contra belarusei Victoria Azarenka (32 ani, 15 WTA).

Irina Bara s-a calificat şi ea pe tabloul principal joi, iar Mihaela Buzărnescu va juca vineri în ultimul tur al calificărilor, contra suedezei Mirjam Bjorklund.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri