Caută
Close this search box.

Bogdan Licu, nou judecător CCR. Absolvent de Spiru Haret, 5 la Drept Penal, 6 la Drept Civil

Bogdan Licu

Dincolo de scandalul de plagiat deja cunoscut, noul judecător constituţional Bogdan Licu are o biografie cu studii submediocre, care duc la întrebarea cum de a reușit acesta să ajungă să aibă o carieră fulminantă.

Bogdan Licu a urmat Universitatea (particulară) „Spiru Haret”, din București, în perioada anilor 1991-1995, când aceasta încă nu era acreditată, iar examenul de licență în Drept l-a susținut, din acest motiv, la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în februarie 1996.

În anul I, Licu a avut media 6,69, în anul II 7,25, în anul III 7,80, iar în anul IV 6,60, cu o medie generală a celor patru ani de studiu de 7,08. A susținut examenul de licență în februarie 1996, adică nu în același timp cu cei din promoția lui.

Potrivit jurnalistei Emilia Şercan, Licu a obținut nota 5 la examenul de licență, la Drept Penal, și 6, la examenul de Drept Civil. Media probelor de la examenul scris de licență a fost salvată de Dreptul Muncii, la care a luat nota 10.

Bogdan Licu a devenit procuror pe 1 decembrie 1996, adică zece luni mai târziu.

În anul 2009, când Bogdan Licu era vicepreședinte al Consiliului Superior al Magistraturii, după ce au apărut primele suspiciuni printre colegii săi de la acea vreme, privind studiile sale, dar și scandalul de plagiat, Bogdan Licu a publicat în Monitorul Oficial un anunț, în care afirma că și-a pierdut diploma de licență, eliberată la 3 octombrie 1996, de către Universitatea „Spiru Haret”, a scris jurnalista Sorina Matei.

Din septembrie 2006, Bogdan Licu deținea o copie legalizată a diplomei sale de licență, care atesta că licența sa, cu același număr și serie, pe care a declarat-o oficial pierdută după 3 ani, era obținută de la Universitatea „Babeș Bolyai”, din Cluj Napoca, și nu de la Universitatea Spiru Haret, din București, unde urmase timp de 4 ani cursurile Facultății de Drept.

Jurnalista Emilia Șercan a prezentat copii ale diplomelor de studii ale lui Bogdan Licu, care arată că acesta a fost un elev mediocru și în liceu.

A urmat clasele a IX-a și a X-a, la Liceul de Filologie-Istorie din Craiova, la profilul Chimie-Biologie, iar din clasa a XI-a s-a mutat la Liceul Sanitar din București.

A promovat în clasa a XI-a, la Liceu Sanitar din București, în 1986, la profilul Sanitar – Laborant farmacie, pe care l-a terminat în vara anului 1988.

Examenul de bacalaureat de la finalul clasei a XII-a l-a promovat cu media generală 7,00. A obținut nota 5 la Limba română, 6 la Chimie, 8 la Biologie și 9 la proba practică.

După terminarea liceului, în vara anului 1988, a fost înrolat în Armată un an și jumătate, pentru că nu a intrat sau nu a dat la facultate, astfel că Revoluția din 1989 l-a prins în Armată, pe care Licu ar fi făcut-o la trupele de Securitate din București, mai scrie Emilia Șercan.

Surse judiciare au susținut pentru HotNews.ro că Bogdan Licu ar fi făcut Armata la trupele de Securitate, mai exact la UM 0530 Roșu-București (trupe de Securitate). După 1990, unitatea s-a transformat și a devenit UM 70 Jandarmerie (protecție specială demnitari).

Devenit procuror în decembrie 1996, Bogdan Licu și-a început ascensiunea în magistratură în anul 2003.

Reamintim și că în noiembrie 2021 Bogdan Licu a câștigat în instanță dreptul de a renunța benevol la titlul de doctor, obținut cu teza sa suspectată de plagiat, cu un doctorat coordonat de către Gabriel Oprea, la Academia SRI.

Licu a fost cel de-al treilea doctorand coordonat de profesorul universitar Gabriel Oprea, suspectat că și-a plagiat teza de doctorat.

În urma unei analize făcute asupra lucrării, au fost identificate sursele de proveniență pentru mai bine de o jumătate din totalul celor 445 de pagini, conținut copiat ad litteram, fără a fi fost citat cu respectarea normelor naționale și internaționale de citare în operele științifice.

Bogdan Licu îl plagiase masiv pe judecătorul Cristi Danileț, fostul său coleg din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), scria Emilia Sercan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri