Caută
Close this search box.

Europarlamentarul Siegfried Mureșan: Cerem acordarea statutului de țară candidată la UE pentru Republica Moldova

siegfried muresan

Europarlamentarul Siegfried Mureșan anunță că s-au încheiat negocierile pentru rezoluția Parlamentului European privind Republica Moldova. Prin document, se cere ca Republicii Moldova să i se acorde statutul de țară candidată la Uniunea Europeană.

Documentul a fost negociat de grupurile politice și joi va fi supus aprobării plenului. Este cel mai ambițios document privind Republica Moldova adoptat vreodată de o instituție a Uniunii Europene, anunță Siegfried Mureșan.

Republica Moldova este la fel de importantă pentru securitatea și stabilitatea Uniunii Europene cum este și Ucraina. Toată Europa a văzut acest lucru în ultimele luni, odată cu declanșarea invaziei ruse în Ucraina. Autoritățile și cetățenii Republicii Moldova au acționat în spirit european și au oferit hrană, adăpost și îngrijire medicală sutelor de mii de refugiați care au intrat în țară fugind din calea războiului. De aceea, obiectivul meu a fost de la început ca tot ceea ce Parlamentul European îi oferă Ucrainei în materie de perspectivă europeană să îi ofere și Republicii Moldova. Din acest motiv, am inițiat această rezoluție, am negociat-o cu celelalte grupuri politice și o vom vota mâine în plenul Parlamentului European”, a scris pe Facebook, Siegfried Mureșan.

Cel mai important element al rezoluției este faptul că Parlamentul European va solicita acordarea statutului de țară candidată la Uniunea Europeană Republicii Moldova.

Potrivit lui Siegfried Mureșan în rezoluție sunt și alte lucruri importante.

Cerem integrarea Republicii Moldova la piața unică a Uniunii Europene. Prin accesul la piața unică, produsele moldovenești vor putea fi exportate liber pe piața europeană, vor veni mai mulți investitori în Republica Moldova, vor apărea noi locuri de muncă și oamenii se vor bucura de standarde de calitate ale produselor la fel ca standardele de calitate din țările Uniunii Europene. Cerem creșterea sprijinului financiar din partea Uniunii Europene pentru Republica Moldova. Solicităm Comisiei Europene să înainteze o propunere privind liberalizarea deplină a transporturilor și a comerțului dintre Republica Moldova și Ucraina”, a explicat europarlamentarul român.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri