Caută
Close this search box.

Festivalul de la Cannes s-a deschis cu o intervenţie a preşedintelui ucrainean Zelenski

zelenski

„Avem nevoie de un nou Chaplin care să demonstreze că cinemaul nu este mut” în faţa războiului din Ucraina, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, intervenind de la Kiev într-un mesaj video la deschiderea, marţi seară, a celei de-a 75-a ediţii a Festivalului de Film de la Cannes, transmite AFP.

„Vom continua să luptăm, nu avem altă opţiune (…) Sunt convins că +dictatorul+ va pierde”, a declarat el în faţa elitei cinematografiei mondiale, referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin şi la filmul lui Charlie Chaplin, pe care l-a citat de mai multe ori.

Apariţia sa a stârnit surpriză în sală şi ovaţii din partea publicului, a constatat la faţa locului o jurnalistă de la AFP. Timp de aproape zece minute, preşedintele ucrainean a denunţat războiul Rusiei în Ucraina şi îndemnat lumea cinemaului să nu tacă.

„Cinematograful o să tacă ori o să vorbească despre asta?”, a întrebat el.

„Avem nevoie de un nou Chaplin care să ne demonstreze astăzi că cinemaul nu este mut (…) Ura va dispărea în cele din urmă, dictatorii vor muri”, a adăugat el, pe un ton serios, potrivit Agerpres.

Festivalul de Film de la Cannes, aflat la cea de-a 75 ediţie, a promis că Ucraina va fi „în mintea tuturor”, anunţând în aprilie selecţia sa care include mai multe filme selecţionate.

Vor fi prezente două generaţii de cineaşti ucraineni, cu obişnuitul Serghei Lozniţa pentru ‘The Natural History of Destruction’, despre distrugerea oraşelor germane de către aliaţi în cursul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi tânărul Maksim Nakonechnyi pentru „Butterfly Vision” (Un certain regard).

De asemenea, în cadrul festivalului va fi proiectat „Mariupolis 2” al regizorului lituanian Mantas Kvedaravicius, în vârstă de 45 de ani, care a fost ucis în Mariupol, oraş ucrainean puternic bombardat de forţele ruse, în urmă cu aproape o lună, în timp ce lucra la această producţie. Logodnica lui, Hanna Bilobrova, care a finalizat proiectul, va prezenta acest film.

Festivalul a interzis prezenţa delegaţiilor oficiale ruse, însă va prezenta filmul „Tchaikovski’s Wife” al regizorului rus Kirill Serebrennikov, exilat la Berlin, care a condamnat în mod deschis invazia Rusiei în Ucraina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri