Caută
Close this search box.

Germania construieşte primele terminale de gaze naturale lichefiate

Germania a început, joi, lucrările de construcţie a primelor terminale plutitoare de gaze naturale lichefiate (GNL) în Wilhelmshaven, oraş portuar situat în Saxonia Inferioară.

Lucrările fac parte din eforturile ţării de a deveni independentă de gazul naturale provenite din Rusia în urma războiului provocat de Moscova în Ucraina, informează CNN.

„Avem o şansă mare să facem ce este în mod normal imposibil în Germania: să construim un terminal de gaze naturale lichefiate în aproximativ 10 luni şi să îl conectăm la alimentarea cu gaze germane”, a declarat vicecancelarul şi ministrul Economiei, Robert Habeck, potrivit TVR.

Germania a fost supusă presiunii din partea Ucrainei şi a altor state europene să renunţe la aprovizionarea cu energie rusă de la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, pe 24 februarie.

Habeck a impus în luna aprilie măsuri fără precedent pentru a reduce dependenţa Germaniei de gazele din Rusia şi cu scopul de a contracara ceea ce unii politicieni germani numesc „şantajul energetic” al Kremlinului.

El a mai spus că este esenţial ca Germania să devină independentă de aprovizionarea cu energie rusă, chiar dacă acest pas presupune găsirea unor soluţii alternative considerate anterior „nerealiste”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri