Caută
Close this search box.

Lucian Romaşcanu: „Presa informează şi apără, educă şi trezeşte”. Ministrul Culturii e cel ce anii trecuţi îşi scotea manifest masca de protecţie, în conferinţele de presă ale PSD

lucian romaşcanu

Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a transmis într-un comunicat de Ziua Mondială a Libertăţii Presei că datoria societăţii este să asigure jurnaliştilor un mediu deschis, în care să lucreze în deplină libertate de conştiinţă, iar datoria presei este să aibă un singur reper: adevărul.

„Am muncit 20 de ani în diverse poziţii în managementul de presă (n.r.: de exemplu, în managementul publicaţiei de scandal Cancan), ani care au construit o relaţie de respect şi admiraţie pentru aceşti oameni, care au o vocaţie, şi nu un serviciu.

Ştiri, reportaje, investigaţii, analize, comentarii, în toate aceste forme presa informează şi apără, educă şi trezeşte. Datoria societăţii este să le asigure un mediu deschis în care să lucreze în deplină libertate de conştiinţă iar datoria presei este să aibă un singur reper, adevărul”, a spus ministrul Culturii, citat de News.ro.

„O mare parte din binele nostru colectiv este datorat celor ce, zi sau noapte, muncesc în slujba adevărului”, a subliniat Romaşcanu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei.

Lucian Romaşcanu îşi scotea, în timpul pandemiei, manifest, masca de protecţie, la conferinţele de presă pe care le ţinea la PSD.

„O să-mi dau masca jos, suntem suficient de departe unii de alţii, este foarte greu să vorbim cu căluş la gură, cum ar vrea unii alţii”, a declarat Romaşcanu, în debutul conferinţei de presă din 17 mai 2020, dându-şi jos masca.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri