Caută
Close this search box.

Radiodifuziunea Română este la un pas de greva generală

greva generală

Sindicatul MediaSind al jurnaliştilor anunţă că, din cauza impasului în care se află negocierile pentru contractul colectiv de muncă din instituţia, cere acordul salariaţilor membri pentru declanşarea grevei generale.

Mai jos, comunicatul MediaSind:

În urma impasului negocierii CCM, Federația FAIR-MediaSind așteaptă până luni, 30 mai 2022, acordul salariaților pentru declanșarea grevei generale în Radioul Public!

Constatând că termenul convenit de către părți privind negocierea și semnarea Contractului Colectiv de Muncă din Societatea Română de Radiodifuziune a expirat astăzi, 26 mai 2022,

constatând că oferta angajatorului privind majorarea salarială a rămas aceeași, și anume, 234 lei net fără sporul de vechime și 292 lei cu sporul maxim de vechime,

constatând că ofertele prezentate de către reprezentanții Federației FAIR-MediaSind – indexarea obligatorie a salariilor cu rata inflației acordată de două ori pe an, majorarea salariilor cu 30 la sută și acordarea unor sporuri pentru condiții de muncă au fost respinse de către angajator,

constatând lipsa de flexibilitate din partea echipei de negociere a administrației SRR,

constatând că drepturile negociate în actualul CCM sunt sub cele negociate de către federație împreună cu membrii afiliați în anul 2020, (amănunte aici: FAIR-MediaSind prezintă public documentul negociat în Societatea Română de Radiodifuziune)

Federația Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind împreună cu sindicatele afiliate din Societatea Română de Radiodifuziune – Sindicatul Român al Jurnaliștilor MediaSind, Sindicatul Național din Cultură FAIR, Sindicatul Liber al Salariaților din SRR și Sindicatul Salariaților din SRR – SINDSAL – solicită salariaților Radioului Public să comunice liderilor organizațiilor sindicale afiliate și la mail ccm@mediasind.ro până în data de luni, 30 mai 2022, ora 12,00, acordul sau dezacordul pentru declanșarea conflictului de muncă în Radioul Public!

Reprezentanții Federației FAIR-MediaSind consideră drept rușinoasă și umilitoare așa-zisa ofertă a echipei de negociere din partea SRR care nu acoperă nici măcar rata inflației, explozia de prețuri la alimente, combustibili, energie electrică, termică etc.

În consecință, în cazul în care majoritatea angajaților doresc declanșarea conflictului de muncă, Federația FAIR-MediaSind va notifica angajatorul și va solicita ITM București concilierea conflictului. În cazul în care și după această etapă negocierile vor fi în impas, atunci organizațiile afiliate vă vor pune la dispoziție tabelele cu semnături pentru declanșarea grevei de avertisment și a grevei generale.

Pe această cale Federația din Cultură și Mass-Media FAIR-MediaSind împreună cu organizațiile afiliate din SRR fac un apel public către conducerea Societății Române de Radiodifuziune să dea dovadă de responsabilitate și să acorde angajaților instituției măcar aceleași drepturi de care beneficiază prin contracte colective de muncă și angajații din Societatea Română de Televiziune și Agenția Națională de Presă AGERPRES, dar și din celelalte instituții de presă cu capital privat!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri