Caută
Close this search box.

Regina Elisabeta a II-a, înlocuită pentru prima oară de prinţul Charles

Regina Elisabeta a II-a va fi absentă marţi de la discursul tronului în parlament, ceremonie solemnă în democraţia britanică, şi va fi înlocuită de prinţul Charles, a anunţat Palatul Buckingham luni seara, evocând „probleme de mobilitate” ale suveranei, potrivit AFP.

„Regina continuă să aibă probleme de mobilitate episodice şi, după consultarea cu medicii săi, a decis – cu părere de rău – să nu participe la discursul tronului”, a indicat palatul într-un comunicat, citat de Agerpres.

Este pentru prima oară în ultimii 60 de ani când regina, în vârstă de 96 de ani, nu va citi discursul tronului, scris de guvern pentru a-şi prezenta priorităţile. Este, de asemenea, pentru prima oară când prinţul Charles, moştenitorul coroanei, o va înlocui, notează AFP.

Regina Elisabeta a II-a nu a ratat această ceremonie decât de două ori în cursul domniei sale, când era însărcinată în 1959 şi în 1963.

„La cererea Majestăţii sale şi cu acordul autorităţilor competente, prinţul de Wales va citi discursul tronului în numele ei, împreună cu ducele de Cambridge (prinţul William, nepotul reginei) care va fi, de asemenea, prezent”, a precizat palatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri