Caută
Close this search box.

Samsung Electronics vrea să crească preţurile semiconductorilor pe care îi produce cu până la 20%

Samsung Electronics discută cu clienţii creşterea preţurilor pentru semiconductorii pe care îi produce pe bază de contract, cu până la 20%, în acest an, potrivit unui articol publicat de Bloomberg, preluat de Reuters.

Măsura, care ar urma să fie aplicată din a doua jumătate a acestui an, face parte dintr-un efort la nivel de industrie de a creşte preţurile pentru a acoperi costurile în creştere ale materialelor şi logisticii, a scris Bloomberg, citând oameni familiarizaţi cu problema.

Preţurile cipurilor fabricate pe bază de contract ar putea creşte cu aproximativ 15% până la 20%, în funcţie de nivelul de sofisticare, potrivt Bloomberg, adăugând că Samsung a încheiat negocierile cu unii clienţi în timp ce cu alţii se află încă în discuţii.

Samsung Electronics a refuzat să comenteze.

Compania este al doilea cel mai mare producător de cipuri din lume, după Taiwan Semiconductor Manufacturing (TSMC”.

TSMC a prognozat o creştere de până la 37% a vânzărilor de semiconductori în trimestrul curent, spunând că se aşteaptă ca oferta să rămână foarte strânsă în acest an, pe fondul unei crize globale de semiconductori care a permis producătorilor să perceapă preţuri premium.

Samsung a declarat într-o conferinţă telefonică privind veniturile, organizată la sfârşitul lunii aprilie, că cererea clienţilor majori pentru fabricarea de cipuri pe bază de contract a fost mai mare decât capacitatea sa disponibilă şi că se aşteaptă ca deficitul de aprovizionare să continue.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri