Caută
Close this search box.

Un paraşutist a murit la Boboc. Nu i s-a deschis paraşuta

paraşutist

Un militar a decedat în timpul unui exercițiu de paraşutare, pe Aerodromul Boboc, din județul Buzău, informează Ministerul Apărării Naționale.

Potrivit MApN, căpitanul Cosmin Constantin Scorţea, din Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, și-a pierdut viața, în urma unui accident survenit în jurul orei 14,00, pe timpul unui exercițiu de paraşutare, pe Aerodromul din Boboc, mai exact în timpul executării manevrelor de aterizare.

Potrivit unor surse oficiale, paraşutistului nu i s-a desfăcut parașuta. Ofițerului i-a fost acordat primul ajutor, la fața locului, însă fără rezultat, fiind constatat decesul acestuia.

„Pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a ordonat constituirea unei comisii interne de investigare”, precizează MApN, citat de AK24.

Căpitanul Cosmin Constantin Scorţea, în vârstă de 38 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naționale, din anul 2007, avea la activ 67 de salturi, fiind atestat pe tipul de parașută BG-7M.

Era căsătorit și avea un copil. Joi, 26 mai, la ora 8,30, vor fi organizate în unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a ofițerului.

„Conducerea Ministerului Apărării Naționale este alături de familia îndoliată și transmite, în numele întregului personal, sincere condoleanțe familiei militarului căzut”, arată reprezentanții ministerului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri