Caută
Close this search box.

VIDEO Piedone: „Închisorile sunt pentru oameni. Mă duc cu demnitate, onoare și respect”

piedone

Cristian Popescu Piedone a declarat, după pronunțarea sentințelor în dosarul Colectiv, că merge la închisoare „cu demnitate, onoare și respect”. „Închisorile sunt pentru oameni”, spune fostul edil al sectorului 4, condamnat la patru ani de închisoare cu executare.

„Astăzi, prin condamnarea mea, m-aș putea jertfi, dacă aș putea să învii cele 64 de victime, n-aș ezita. Sunt alții care stau ascunși în spatele paravanelor, stă vidul de legislație. Mă duc cu demnitate, cu onoare și respect. Dacă justiția a considerat asta, trăim pe pământ, nu în ceruri. Mai devreme sau mai trârziu multe alte lucruri vor ieși la iveală”, a declarat Cristian Popescu Piedone.

Întrebat dacă are un mesaj pentru familiile celor care și-au pierdut viața în clubul Colectiv, acesta a răspuns: „Dacă acei părinți cred că eu, Piedone, le-am omorât copiii, așa să îi ajute Dumnezeu.”

„A ajuns la mine doar o hârtie, toți primarii din România așa fac. Să nu credeți că la primar, la volumul de lucru, vin și verifică, este aparatul de lucru al primarului. Rolul primarului este să se ducă la pușcărie când deranjează”, a spus despre implicarea sa în dosar.

„Plec din lumea asta de rahat. Mă duc singur (n.red. la Rahova). Trebuie să îi organizăm pe acolo, să zugrăvim, să facem una alta. Să știți că închisorile sunt pentru oameni. Vinovați, nevionați, sunt pentru oameni”, a mai declarat Cristian Popescu Piedone, conform Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri