Caută
Close this search box.

Zelenski: Rusia utilizează Asia şi Africa drept ”monedă de schimb” în războiul împotriva Ucrainei

zelenski

Rusia utilizează locuitorii din Asia şi Africa drept „monedă de schimb” prin blocarea exporturilor de cereale din Ucraina, care deţine 22 de milioane de tone de grâne în depozitele sale, a denunţat luni seara preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de agenţiile de presă EFE şi Unian.

„Blocarea exporturilor noastre de către Rusia destabilizează situaţia la nivel global. Ca rezultat, alimentele devin din ce în ce mai scumpe în diferite ţări. În consecinţă, există o ameninţare de foamete în Africa, în Asia şi în unele ţări europene”, a afirmat Zelenski în discursul său cotidian adresat ucrainenilor, preluat de Agerpres.

Armata rusă a blocat porturile ucrainene de la Marea Neagră şi a capturat o parte din coasta ucraineană a Mării Azov, astfel încât „nu putem exporta 22 de milioane de tone de cereale care sunt deja în depozite în ţara noastră. Acesta este volumul care urma să meargă pe piaţa externă”, a adăugat preşedintele ucrainean.

Această ameninţare, a avertizat el, s-ar putea transforma într-o nouă criză a migranţilor, ceea ce „îşi doreşte în mod clar conducerea rusă”. „Ei creează în mod deliberat această problemă pentru ca întreaga Europa să se confrunte cu dificultăţi. Şi pentru ca Ucraina să nu primească miliarde de dolari pentru exporturile sale. Acestea sunt miliardele de care economia noastră are într-adevăr nevoie acum”, a afirmat Zelenski.

Astfel, „locuitorii ţărilor africane şi asiatice sunt utilizaţi de statul rus ca monedă de schimb”, a declarat el.

Invadatorii ruşi, potrivit preşedintelui ucrainean, „au furat deja cel puţin o jumătate de milion de tone de cereale şi acum caută modalităţi de a le vinde ilegal undeva. Să le vândă pentru a face bani cu bunuri furate şi a menţine deficitul pe piaţa legală”, susţine el.

Referitor la conflictul armat declanşat prin invazia rusă, Zelenski a insistat că situaţia în Donbas, în estul ţării, „rămâne extrem de dificilă”.

Armata rusă, a adăugat el, încearcă să concentreze „forţe copleşitoare în anumite zone pentru a pune presiune din ce în ce mai mare asupra apărătorilor noştri. Acolo, în Donbas, se concentrează în prezent puterea maximă de luptă a armatei ruse”.

Severodoneţk, Lisiceansk, Bahmut, Avdiivka, Kuraievo, Sloviansk şi alte aşezări „rămân ţinte-cheie pentru ocupanţi în această direcţie”, a indicat el, adăugând că trupele ruse au bombardat din nou Harkov, precum şi regiunea Sumî.

„Lupta pentru regiunea Herson continuă. Pas cu pas, ne eliberăm pământul şi ne apropiem treptat de punctul în care Rusia va trebui să depună armele, să-şi numere toţi morţii şi să treacă la diplomaţie”, a spus Zelenski.

Preşedintele ucrainean a transmis totodată condoleanţe pentru moartea jurnalistului francez Frederic Leclerc-Imhoff în timp ce se deplasa într-un convoi umanitar în estul Ucrainei şi care a devenit cea de-a 32-a victimă în rândul mass-media de la invazia rusă din 24 februarie, după cum a reamintit Zelenski.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri