Caută
Close this search box.

Băiat de 15 ani, reţinut după ce l-a tăiat în zona gâtului pe un alt adolescent

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor a anunţat, joi, că a dispus reţinerea unui tânăr de 15 ani după ce l-a tăiat în zona gâtului cu un briceag pe un alt adolescent, de aceeaşi vârstă, care a necesitat o intervenţie chirurgicală de urgenţă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, victima a fost internată la Spitalul Judeţean şi supusă unei intervenţii chirugicale, leziune care necesită 20 – 25 de zile de îngrijiri medicale dacă nu vor surveni complicaţii.

„Din mijloacele de probă administrate în cauză reiese că evenimentul a avut loc miercuri seară, în jurul orei 20.10, în parcul situat la intersecţia străzii Agricultorilor cu strada Francisc Hubic din Oradea.

Inculpatul M.V.A. de 15 ani şi persoana vătămată S.D.I., de aceeaşi vârstă, au avut un schimb de replici, în timpul cărora inculpatul i-a cerut imperativ persoanei vătămate să se aşeze în genunchi în faţa lui şi să-şi ceară scuze pentru că l-ar fi jignit anterior.

Întrucât persoana vătămată nu s-a conformat şi a rămas în picioare, inculpatul a pus mâna stângă pe umărul persoanei vătămate, iar cu dreapta, în care avea un cuţit tip briceag, i-a aplicat o lovitură în zona gâtului, respectiv în zona antero-laterală cervicală provocându-i o plagă tăiată de 10 centimetri, cu intersectare vasculară.”.

În urma agresiunii, băiatul rănit a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean din Oradea, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri