Caută
Close this search box.

Bărbatul care a vrut să-l asasineze pe Ronald Reagan, eliberat

Bărbatul care a încercat să îl asasineze acum 41 de ani pe fostul preşedinte american Ronald Reagan urmează să fie eliberat sub supraveghere judiciară.

John Hinckley a tras șase gloanţe spre preşedinte, în faţa unui hotel din Washington. Un glonţ a ricoşat din limuzina prezidenţială şi l-a lovit pe Ronald Reagan în piept.

Preşedintele a fost transporat de urgenţă La spital. El nu şi-a pierdut simţul umorului nici în acele momente dificile. Înainte să intre în sala de operaţie, i-a spus soţiei sale: „Iartă-mă, dragă, am uitat să mă feresc”. Iar glumele nu s-au oprit acolo.

“I-am văzut pe doctori în jurul meu şi am zis: Sper că sunteţi toţi republicani!”, a glumit Reagan, potrivit TVR.

John Hinckley a fost reţinut şi trimis în judecată. În timpul procesului s-a aflat că dezvoltase o obsesie faţă de actriţa Jodie Foster şi ar fi comis tentativa de asasinat pentru a o impresiona pe vedeta de la Hollywood.

Cu toate că a comis o faptă gravă, care putea schimba cursul istoriei, Hinckley nu a fost condamnat la închisoare pentru că judecătorii au stabilit că nu este în deplinătatea facultăţilor mintale. Aşa că a fost internat într-o clinică de psihiatrie.

După aproape 20 de ani, judecătorii i-au permis să iasă din clinică Pentru a-şi vizita familia, dar sub supraveghere strictă. Ulterior, regimul său de internare a devenit mai lejer, iar acum toate restricţiile au fost ridicate.

În vârstă de 67 de ani, John Hinckley cântă la chitară şi vrea să se lanseze într-o carieră muzicală, chiar dacă are numeroase restricţii pe care trebuie să le respecte pentru a nu se întoarce în clinica psihiatrică, printre care să contacteze familia lui Reagan, să vizioneze filme violente sau să discute cu jurnaliștii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri