Caută
Close this search box.

Bulgaria ar putea avea alegeri anticipate, după expulzarea spionilor ruși

bulgaria

Socialiştii bulgari, aliaţi în cadrul coaliţiei care a format fostul guvern al Bulgariei, au anunţat, miercuri, că nu vor susţine un nou cabinet condus de Petkov, nemulţumiţi de decizia acestuia de a expulza 70 de diplomaţi ruşi, bănuiți că ar fi spioni.

Poziţia socialiştilor va aduce Bulgaria mai aproape de noi alegeri în toamnă, al patrulea scrutin din aprilie 2021, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Formaţiunea a numit expulzarea diplomaţilor în baza unor suspiciuni de spionaj drept „inacceptabilă”.

„Suspendăm orice convorbiri cu partidul PP (Continuăm Schimbarea) pentru formarea unui nou guvern”, a declarat lidera socialistă şi fosta adjunctă a şefului guvernului, Kornelia Ninova.

„Decizia de a expulza 70 de diplomaţi ruşi este fără precedent… Pentru noi este complet inacceptabilă”, a spus ea.

Ninova a spus că Petkov a luat decizia de a-i expulza pe diplomaţi fără aprobarea guvernului şi că partidul ei s-ar putea întoarce la negocieri pentru un guvern de coaliţie cu PP dacă Petkov nu va mai fi nominalizat ca prim-ministru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri