Caută
Close this search box.

Cod portocaliu de furtună în Capitală. A fost emis și mesaj RO-Alert, evident, tot după începerea furtunii

Cod portocaliu

O avertizare nowcasting de cod portocaliu de furtună, ce vizează municipiul Bucureşti, a fost emisă după-amiază, de Administrația Națională de Meteorologie.

Avertizarea a venit la 16.50. Conform acesteia, aversele torenţiale ar fi trebuit să fie între 16.42 şi 17.30. Dar oricine se uita afară, după faptul că era cerul negru ca noaptea, îşi putea da seama că urmează o furtună. Codul portocaliu putea fi dat de mult timp.

Potrivit meteorologilor, Capitala se va afla sub atenționarea meteo până la ora 17:30. Se vor semnala local averse torențiale care vor acumula peste 20…25 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină, precizează ANM, citată de HotNews.

Bucureștenii au fost atenționați cu privire la vremea severă și printr-un mesaj RO-Alert. „Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție”, transmit autoritățile.

O a doua alertă de cod portocaliu o prelungeşte pe prima până la orele 18.00, cu averse de până la 40 de litri pe metrul pătrat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri