Caută
Close this search box.

Din 27 doar 5 jaloane și ținte PNRR, dintre cele cu termen pe 30 iunie, sunt îndeplinite

pnrr

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că „au fost finalizate 5 ținte și jaloane” din PNRR, dintr-un total de 27, dintre cele cu termen pe 30 iunie.

În cadrul PNRR, până la finalul trimestrului 2 al acestui an (adică data de 30 iunie) sunt prevăzute 27 ținte și jaloane. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a transmis, la solicitarea G4Media că până la finalul săptămânii trecute „au fost finalizate 5 ținte și jaloane, celelalte 22 fiind în diferite stadii de îndeplinire (în consultare publică, în avizare, în curs de semnare a contractelor de lucrări sau servicii).”

Jaloanele și țintele cu termen de realizare trimestrul I 2022 și trimestrul II 2022 vor fi incluse în Cererea de Plată nr. 2 ce va fi transmisă Comisiei Europene în luna septembrie 2022, mai precizează MIPE în răspunsul pentru G4Media.

Conform sursei citate, ministerul nu a precizat, în răspuns, și care anume sunt jaloanele finalizate sau, respectiv, cele nefinalizate și defalcat care este stadiul fiecăruia. În schimb, a mai inclus în răspuns acestea:

„În ceea ce privește stadiul îndeplinirii țintelor și jaloanelor, facem precizarea că în prezent se dezvoltă o platformă (dashboard) unde vor fi încărcate informațiile actualizate cu privire la progresele înregistrate în cadrul fiecărui jalon și fiecărei ținte.

În data de 11 mai 2022 Guvernul României a aprobat Memorandum-ul privind Programul Național de Reformă 2022, în Anexa II a acestui document putând fi consultată ”Raportarea extrasă din baza de date electronică a Comisiei Europene FENIX referitoare la punerea în aplicarea a Planului Național de Redresare și Reziliență”, document care reflectă progresele referitoare la implementarea PNRR, pentru fiecare jalon și țintă fiind precizat stadiul de realizare.”

Pe 31 mai, Guvernul a anunțat că a transmis Comisiei Europene prima cerere de plată pentru PNRR, aferentă jaloanelor și țintelor cu termen la finalul anului 2021. Aceasta se află în prezent în curs de analiză la Comisia Europeană și ar putea însemna, dacă va fi aprobată ca atare, rambursarea a 2,65 miliarde euro României.

România a primit deja circa 2,7 miliarde euro de la Comisia Europeană în decembrie și în ianuarie, în contul prefinanțării pentru PNRR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri