Caută
Close this search box.

Fără comandanți, Putin a trimis pe frontul din Ucraina un general obez şi pensionar

putin

Președintele rus Vladimir Putin a fost nevoit – din cauza epurărilor pe care le-a făcut în rândul comandanților militari și a pierderilor de ofițeri de rang înalt – să aducă pe frontul din Ucraina un general obez aflat la pensie, potrivit tabloidelor britanice.

Generalul Pavel, în vârstă de 67 de ani, care cântărește aproape 130 de kilograme de kilograme, a fost chemat din viața sa confortabilă din suburbiile Moscovei și i s-a spus să îmbrace ținuta militară special confecționată și să meargă pe frontul din estul Ucrainei, scrie Daily Mail.

El va prelua acum conducerea forțelor speciale rusești care operează în regiune, după ce fostul comandant al unității a fost grav rănit, într-un atac de artilerie.

Veteran al războiului din Afganistan în anii 1980 și membru al forțelor speciale ruse, generalul Pavel era în retragere de cinci ani, conform HotNews.

Se zvonește că are nevoie de cinci mese și de un litru de vodkă pe zi și că la întoarcerea în serviciu a avut nevoie de o uniformă confecționată special pentru dimensiunile sale.

O sursă din serviciile secrete britanice a explicat într-un mod foarte plastic faptul că „Putin a ajuns să râcâie pe fundul butoiului”.

„Majoritatea celor mai buni și mai experimentați comandanți de rang înalt ai săi au fost uciși sau răniți, luptând în Ucraina, așa că recurge la trimiterea pe front a unor ofițeri de mâna a doua, care nu rezistă prea mult”, a spus sursa pentru Daily Star Sunday.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri