Caută
Close this search box.

În Spania și Portugalia a intrat în vigoare plafonarea prețurilor la electricitate

energie

Plafonarea preţurilor la electricitate în Spania şi Portugalia, autorizată de Bruxelles în cadrul excepţiei iberice, a intrat marţi în vigoare, astfel că facturile la electricitate ale gospodăriilor ar urma să scadă cu 15% până la 20%, potrivit autorităţilor din cele două ţări, transmite AFP.

Această măsură, aprobată miercuri de Comisia Europeană, „se va aplica până la data de 31 mai 2023 şi de ea vor beneficia toţi consumatorii”, a declarat ministrul spaniol al Tranziţiei Ecologice, Teresa Ribera, pentru postul public de televiziune.

Măsura va permite protejarea gospodăriilor spaniole şi portugheze, care vor beneficia de o reducere importantă la factura la electricitate, pe o piaţă turbulentă şi complicată din cauza războiului din Ucraina, a adăugat Teresa Ribera, citat de Agerpres.

După discuţii îndelungate, Spania şi Portugalia au obţinut permisiunea Uniunii Europene pentru a fi exceptate de la sistemul tarifar energetic european, din cauza lipsei de interconexiuni electrice cu restul Uniunii Europene, situaţie care îi penalizează pe consumatorii din cele două state din peninsula iberică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri