O leoaică de la Grădina Zoologică din Târgu Mureş a adus pe lume doi pui, în faţa vizitatorilor

O leoaică de la Grădina Zoologică din Târgu Mureş, Jenny, în vârstă de 17 ani, a adus pe lume doi pui, în faţa a mii de vizitatori veniţi să sărbătorească aici Ziua Internaţională a Copilului.

Leoaica a ales să rămână în centrul atenţiei şi se pare că este liniştită iar leul nu face decât să vegheze asupra lor de la distanţă şi să îi ofere protecţie pentru curioşi care încearcă să se apropie mai mult. Până în prezent au ieşit doi pui, dar nu este imposibil să se mai întâmple un miracol şi să mai dea naştere la încă doi sau trei pui. Probabil totul se datorează unei alimentaţii sănătoase şi locului liniştit unde se află amplasamentul lor natural”, a declarat directorul Grădinii Zoologice din Târgu Mureş, Szantho Janos, citată de Agerpres.

Acesta a arătat că sistemul olandez aplicat şi la Zoo Târgu Mureş oferă posibilitatea a animalelor să se retragă în mediul lor de siguranţă, însă leoaica a ales să rămână în padoc.

În momentul naşterii celor doi pui, în Grădina Zoologică se aflau circa 2000 de vizitatori, întrucât copiii au avut acces gratuit de ziua lor.

Citeşte şi: S-a deschis Transalpina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *