Caută
Close this search box.

O şoferiţă a murit după ce a intrat pe contrasens pe DN1. Cinci autovehicule, implicate în accident

O femeie de 63 de ani din judeţul Bihor a murit, vineri, în urma unui accident petrecut pe DN1, în localitatea clujeană Poieni, eveniment în care au fost implicate cinci autovehicule.

„La data de 17 iunie, în jurul orei 15.40, poliţiştii au fost semnalaţi să intervină la un accident rutier produs pe DN1 – E60, la km 544, în localitatea Poieni.

Din primele informaţii, o femeie în vârstă de 63 de ani, din judetul Bihor, care se deplasa pe direcţia Oradea spre Cluj-Napoca, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde ar fi acroşat un microbuz cu remorcă, după care a intrat în coliziune cu un autocamion. În urma evenimentului a rezultat avarierea a cinci autovehicule.

Echipajul medical prezent la faţa locului a efectuat manevre de resuscitare femeii de 63 de ani, însă, din nefericire, aceasta a decedat”, se arată într-o informare a IPU Cluj.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri