Caută
Close this search box.

Patriarhul Kirill a fost sancţionat de Marea Britanie

patriarhul kirill

Regatul Unit l-a sancţionat pe Patriarhul Kirill, conducătorul Bisericii Ortodoxe Ruse, în cadrul unei noi serii de măsuri împotriva invaziei Ucrainei de către Rusia, relatează AFP.

Patriarhul Kirill, în vârstă de 75 de ani – pe care Uniunea Europeană (UE) a renunţat recent să-l înscrie pe lista sa neagră – ”este sancţionat din cauza faptului că susţine războiul lui Putin”, anunţă într-un comunicat ministerul britanic de Externe.

Aceste măsuri – interzicerea intrării pe teritoriul britanic şi blocarea activelor în Regatul Unit – o vizează de asemenea pe Maria Lvova-Belova, însărcinată cu drepturile copilului la Kremlin, din cauza ”adopţiei şi transferului forţat ale unor copii ucraineni”.

Londra vizează de asemenea conducători din sectorul Transporturilor, dar şi militari, pe care-i acuză de faptul că au ucis, violat şi torturat civili la Bucea, în apropiere de Kiev.

”Noi ţintim complici şi autori ai războiului lui Putin, care provoacă suferinţe de nespus Ucrainei, inclusiv transferul şi adopţia ujor copii”, declară, citată în acest comunicat, ministrul britanic de Externe, Liz Truss.

Patriarhul Kirill, liderul spiritual al ortodocşilor ruşi din anul 2009, şi-a pus Biserica în serviciul preşedintelui rus Vladimir Putin, pe care-l consideră un miracol, îi împărtăşeşte ambiţia unei Rusii conservatoare şi dominatoare şi îi susţine ofensiva în Ucraina.

Comisia Europeană (CE) a propus sancţionarea lui Chiril, însă Uniunea Europeană (UE) a renunţat să-l sancţioneze – din cauza opoziţiei Ungariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri