Caută
Close this search box.

Peskov: Comunicarea rămâne esenţială în relaţiile Rusiei cu SUA

peskov

Comunicarea rămâne esenţială în relaţiile Rusiei cu Statele Unite, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pe fondul tensiunilor legate de războiul din Ucraina, relatează Reuters.

”Comunicarea este esenţială, în viitor va trebui să continuăm comunicarea”, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferinţă telefonică, întrebat despre starea relaţiilor dintre SUA şi Rusia.

”SUA nu pleacă nicăieri, Europa nu pleacă nicăieri, aşa că, sub o anumită formă, va trebui să comunicăm cu ei”, a subliniat oficialul rus, conform News.ro.

Peskov a mai spus că situaţia actuală face improbabilă posibilitatea ca cele două părţi să revină la ceea ce el a numit ”spiritul de la Geneva” – o referire la un summit între Biden şi Putin în 2021, care a stârnit speranţe cu privire la detensionarea relaţiilor dintre cele două puteri.

”Este posibil să ne întoarcem la spiritul de la Geneva, când era un anumit nivel de speranţă? Cu greu. Este puţin probabil să ne amăgim cu vechile speranţe când vedem ce se întâmplă acum”, a mai spus el.

El a precizat că viitoarea comunicare între cele două ţări – cele mai mari puteri nucleare din lume – ar trebui să se bazeze pe ”respectul şi beneficiul reciproc”.

”Acesta nu este un subiect la orizont pe termen scurt”, a subliniat el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri