Caută
Close this search box.

Protest Sanitas în Piața Victoriei: Angajații din sănătate și asistență socială cer creșterea salariilor

​Un miting de protest organizat de Sanitas, cea mai mare federație sindicală din sistemul sanitar, este programat miercuri la prânz în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului.

Angajații din sistemul sanitar și cei din domeniul asistenței sociale cer, printre altele, creșterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor și plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată. 10.000 de membri Sanitas din toată țara și-au anunțat participarea la protest, potrivit organizatorilor.

Care sunt revendicările Sanitas:
1. Aplicarea corectă și în totalitate a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pentru toate drepturile salariale cuvenite angajaților din Sănătate și din Asistență socială: creșterea salariilor de bază, aplicarea sporurilor și plata gărzilor la salariul de bază aflat în plată etc.;
2. Asigurarea finanțării voucherelor de vacanță de la bugetul de stat, pentru angajații din sănătate;
3. Eliminarea din Legea-cadru nr 153/2017 a plafonului de 30% care limitează acordarea sporurilor, compensațiilor, primelor, indemnizațiilor și a altor drepturi salariale pentru angajații din sănătate și asistență socială;
4. Rediscutarea cu partenerii sociali a obiectivelor asumate de autorități prin PNRR în ceea ce privește buna guvernanță în sectorul public, cel puțin cele referitoare la principiile care vor sta la baza reformei sistemului public de salarizare.

Programul protestului Sanitas:
10.00 – 11.00: adunare publică în Piața George Enescu.
11.00: deplasarea coloanei de membri Sanitas până în Piața Victoriei.
12.00 – 13.00: protest în Piața Victoriei, în fața Guvernului.
„În ultimii doi ani, guvernele României au încălcat sistematic Legea salarizării prin blocarea creșterilor salariale. Decizia a lovit în categoriile de angajați cu cele mai mici salarii din sistem: infirmieri, brancardieri, îngrijitori, personal TESA, personal auxiliar, personal tehnic etc. De cel puțin patru ani, aceiași guvernanți alimentează inechitatea generată de calcularea sporurilor în sistemul de sănătate și în cel de asistență socială. Majoritatea categoriilor profesionale au sporul pentru condiții de muncă aplicat la salariul din 2018. Același mod de calcul se aplică și pentru celelalte tipuri de sporuri – cel pentru munca de noapte, pentru munca în zilele de sâmbătă, duminică și în sărbătorile legale, precum și pentru plata gărzilor”, afirmă Leonard Bărăscu, președintele Federației Sanitas.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri