Caută
Close this search box.

Surse. Coaliția a decis să renegocieze PNRR

pnrr

PNL și PSD au cerut și au decis, în ședința coaliției de guvernare, să se redeschidă negocierile cu cei de la Comisia Europeană, pentru anumite capitole din PNRR.

Este vorba despre introducerea proiectului național de irigații și de completări la capitolul spitale, au declarat pentru Digi24.ro surse politice.

În actualul PNRR al României nu există prevederi legate de programul de irigații, or, după cum au explicat liderii Coaliției în ședința de vineri, acest lucru este o mare vulnerabilitate la adresa securității alimentare, în contextul războiului din Ucraina, care a fost un furnizor major de cereale și ulei de floarea soarelui.

Un alt subiect discutat a fost cel legat de independența energetică, dorindu-se obținerea unor fonduri mai mari pentru exploatarea de gaze și pentru energie verde.

Tot prin PNRR se dorește capitalizarea firmelor prin acordarea de noi granturi.

În plus, vor fi acordate 1,1 miliarde de lei pentru spitale noi și secții noi de spitale și 600 de milioane de euro pentru modernizarea celor existente. În total, este vorba despre 25 de spitale noi care să deservească mai multe orașe.

Surse din conducerea Coaliției susțin că cei de la Comisia Europeană sunt de acord cu renegocierea acestor capitole din PNRR-ul României.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri