Caută
Close this search box.

VIDEO O maşină a intrat în mulţime, în vestul Berlinului

berlin

Un vehicul a intrat într-o mulţime de oameni, în vestul Berlinului, chiar în centrul oraşului.

Incidentul s-a soldat cu cel puţin 10 persoane rănite, a relatat postul public german rbb24, citând serviciile de urgenţă, potrivit Reuters, scrie News.ro.

Incidentul s-a soldat cu cel puţin o persoană ucisă şi cel puţin 30 de persoane rănite, relatează Bild.

Un purtător de cuvânt al serviciului de pompieri al capitalei germane a declarat pentru Reuters că aproximativ 30 de persoane au fost rănite.

”Se crede că un bărbat a intrat cu maşina într-un grup de oameni. Nu se ştie încă dacă a fost un accident sau un act intenţionat”, a precizat poliţia, adăugând că bărbatul a fost reţinut, la faţa locului.

Nu au fost disponibile imediat informaţii suplimentare cu privire la incident.

Incidentul a avut loc în apropierea locului unde s-a petrecu atacul mortal de pe 19 decembrie 2016, când Anis Amri, un solicitant de azil tunisian cu legături islamiste, a furat un camion, l-a omorât pe şofer, iar apoi a intrat cu vehiculul într-un târg de Crăciun, la Berlin, ucigând 11 persoane şi rănind alte zeci de persoane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri