Caută
Close this search box.

VIDEO Podul de la Tupilaţi, din acelaşi judeţ Neamţ, s-ar putea de asemenea prăbuşi

Podul de la Tupilaţi

Podul de la Tupilaţi, vechi de aproape 100 de ani, pare că stă să se prăbuşească.

Structura de susţinere din jurul picioarelor de pod a fost mâncată de apă şi afectată de balastierele care sapă în albia râului. În continuare însă se circulă fără nici o restricţie.

Consiliul Judeţean Neamţ, care administrează podul, spune că nu sunt probleme, dar o expertiză va stabili dacă podul stă de fapt  în aer, scria ObservatorNews încă din luna ianuarie.

Între timp, la Luţca, a căzut plăcintă un alt pod. Subiectul devine actual.

Podul din Tupilaţi e o apariţie: de departe, pare că pluteşte. De aproape, stă să se frângă. Nu ar fi prima dată: acum 15 ani, o parte a construcţiei s-a lăsat în jos periculos şi picioarele au fost consolidate. În timp însă cămăşuiala făcută s-a dus pe apa râului Moldova.

„Putem vedea acolo unul dintre pilonii de susţinere ai acestui pod, dar pentru a-l face mai rezistent în 2006 au fost adăugate aceste structuri din beton la fiecare pilon în parte tocmai pentru a-l face mai rezistent în faţa viiturilor puternice în zonă, însă de atunci şi până acum putem vedea că de la baza acestor structuri care erau menite să ajute să susţină podul există distanţă chiar şi de un metru până la sol”, arată reporterul.

Greutatea podului se lasă acum exclusiv pe pilonii de susţinere, vechi de nouăzeci de ani.

„Acea consolidare practic nu mai funcționează. În consecință, descărcarea greutății din pod și din trafic se face pe o suprafață mai mică. Prima măsură ar trebui să se reducă traficul, atât ca viteză, cât și ca intensitate”, explică George Țăranu, inginer constructor UTI Iași.

Însă pe podul de 300 de metri se circulă fără restricţii. „Nu există o restricţie, pentru că nu avem un document care să confirme problema semnalată”, spune Iulian Jugan, subprefect Neamț.

Localnicii sunt speriaţi că podul se va prăbuşi.

„Din cauza inundaţiilor, se vede că şi digul de apărare al localităţii Tupilaţi a fost la un pas de prăbuşire”, arată Petru Gherghel, primar Tupilaţi. Unii sunt convinşi că de vină ar fi balastierele din zonă. Dar… când podul zboară, ce mai contează greutatea lui?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri