Caută
Close this search box.

Accident rutier grav în Teleorman: Doi adulţi şi trei copii au murit într-un accident pe DN 6

Doi adulţi şi trei copii au murit, luni, într-un accident pe DN 6, între Văceni şi Vităneşti, după ce un autoturism a intrat în coliziune frontală cu un autotren, informează IPJ Teleorman.

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii rutieri care au stabilit faptul că un bărbat de 40 de ani, din oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, la km 72, din direcţia de deplasare municipiul Bucureşti către Alexandria, ar fi intrat în coliziune frontală cu un autotren care se deplasa din sens opus”, a precizat IPJ Teleorman.

Conform Agerpres, în urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto şi al pasagerilor din autoturism, respectiv o femeie de 38 de ani şi trei copii minori cu vârste cuprinse între 4 şi 13 ani, toţi din oraşul Zimnicea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri