Preşedintele interimar al Senatului, liberala Alina Gorghiu a declarat, vineri, despre declaraţiile lui Viktor Orban în România şi poziţionarea liderilor UDMR pe acest subiect că guvernarea nu are de ce să fie afectată de declaraţiile premierului maghiar.

Ea a menţionat că în momentul acesta, crede că această coaliţie trebuie să funcţioneze în continuare. Dacă eram în perioadă de pace, dacă nu aveam problemele economic,e care ţin de securitatea energetică, problemele care ţin de viaţa de zi cu zi, atunci probabil că puteam să ne jucăm de-a ruperea coaliţiei, a mai spus Gorghiu.

”Am văzut toate declaraţiile oficialilor români, cred că au fost mai mult decât tranşante pe subiectul declaraţiilor premierului Ungariei. Ne-am disociat, cu toţii, de un discurs care nu îşi are rostul atunci când vorbim de un lider politic important, atât premierul României cât şi preşedintele României sunt oameni cu valori pro-europene, s-au disociat de mesajele date în Transilvania”, a spus Alina Gorghiu.

Ea a precizat că ”sunt două discuţii separate, guvernarea nu are de ce să fie afectată de declaraţiile premierului maghiar”.

”Şi eu mă aştept, ca mulţi oameni din România, să aud o explicaţie rezonabilă de la cei care au fost acolo din partea UDMR”, a afimat preşedintele interimar al Senatului.

Întrebată dacă consideră că se impune ieşirea de la guvernare a UDMR, în urma reacţiilor liderilor formaţiunii la discursul lui Viktor Orban, Alina Gorghiu a ţinut să precizeze că ”nu crede că se pune problema în aceşti termeni”.

”Ieşirea de la guvernare se face atunci când greşeşte partidul care se află la guvernare, nu când greşeşte premierul Ungariei. (..) Nimeni nu doreşte o criză guvernamentală acum, în România.

Dacă eram în perioadă de pace, dacă nu aveam problemele economice, care ţin de securitatea energetică, problemele care ţin de viaţa de zi cu zi, atunci probabil că puteam să ne jucăm de-a ruperea coaliţiei.

În momentul acesta, cred că această coaliţie trebuie să funcţioneze în continuare, însă, asta nu înseamnă că trebuie să practicăm politica struţului, atunci când sunt declaraţii nelalocul lor şi deplasate pe teritoriul României, făcute de lideri europeni, la care au asistat şi lideri ai unui partid aflat la guvernare”, a mai afirmat Gorghiu.

Întrebată dacă liderii UDMR sunt tributari politicii promovate de Budapesta, Alina Gorghiu a arătat că aceştia ”vor reevalua acest discurs”.

”Probabil că s-a scurs puţin timp, pentru a face această reevaluare dar după ce au văzut valul de reacţii europene cât şi din coaliţia aflată la guvernare, a preşedintelui, a premierului, a preşedinţilor partidelor din coaliţie, sunt absolut convinsă că această reevaluare va veni şi că se vor gândi de două ori atunci când sunt martori”, a mai declarat Alina Gorghiu.

Preşedintele interimar al Senatului a adăugat că ”fiecare are nevoie de un interval mai scurt sau mai lung de timp pentru a reevalua o declaraţie”.

”Eu nu sunt deloc amuzată de ce a spus Viktor Orban în România şi cred că nimeni din cei care au urmărit acele declaraţii, în direct sau ulterior, nu s-a amuzat. Credem în valori europene, credem în standarde pe care popoarele le-au respectat până acum.

De altfel, am înţeles că a făcut un pas înapoi, domnul Orban, la Viena şi a exprimat public un soi de scuze. Într-un fel, pasul acetsta înapoi confirmă faptul că înţelege că a fost o greşeală”, a mai spus Gorghiu, conform News.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.