Caută
Close this search box.

Cadavre carbonizate în închisoarea bombardată din Olenivka, unde ar fi fost și prizonieri din batalionul Azov

Ucraina și Rusia se acuză reciproc pentru bombardarea închisorii din Olenivka, în care au murit peste 50 de prizonieri de război.

Încă este neclar ce s-a întâmplat în lagărul din Republica separatistă Donețk, scrie BBC.

Între timp au apărut imagini în care se văd paturi supraetajate arse și cadavre carbonizate, potrivit Digi 24.

Sursa foto: Twitter / Екатерина Кобыляцкая
Sursa foto: Twitter / Екатерина Кобыляцкая

Ucraina spune că închisoarea a fost atacată de Rusia într-un efort de a distruge dovezile de crimă și tortură.

Președintele Volodimir Zelenski a calificat bombardamentul drept o „crimă de război deliberată a Rusiei”.

La rândul ei, Rusia a spus că tabăra a fost lovită de rachete de precizie ucrainene.

Statul major al forțelor armate ucrainene a cerut ONU și Crucea Roșie să investigheze decesele, susținând că Rusia a vizat tabăra pentru a ascunde tratamentul acordat prizonierilor de război.

Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, statul major al armatei ucrainene a transmis că cele două organizații ar trebui să răspundă imediat, deoarece au dat garanții că prizonierii de război vor fi ținuți în siguranță acolo.

Sursa foto: Twitter / Екатерина Кобыляцкая

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri