Caută
Close this search box.

Clotilde Armand anunţă că betonarea din grădina Vilei Filipescu-Brâncoveanu a fost sistată de instanţă

vila filipescu brâncoveanu

Şantierul din curtea sediului central al PNL a fost sistat de instanţă, a anunţat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Aceasta a acuzat Prefectura Capitalei şi Inspectoratul de Stat în Construcţii că nu şi-au făcut treaba în acest caz.

„Judecătorii au oprit betonarea din Aleea Modrogan nr. 1A, grădina Vilei Filipescu-Brâncoveanu, monumentul istoric din curtea sediului central al PNL. Justiţia a făcut treaba Prefecturii Bucureşti şi a Inspectoratului de Stat în Construcţii, două instituţii care au asistat impasibile la distrugerea unei zone cu un grad maxim de protecţie, cu toate că au fost sesizate de Primăria Sectorului 1”, a scris Clotilde Armand, pe Facebook.

citeşte şi: VIDEO Nicuşor Dan anunţă că două speculaţii imobiliare au fost oprite în instanţă

Ea a menţionat că în ianuarie 2021 a început demersurile de verificare a documentaţiei elaborate de funcţionarii din Primăria Sectorului 1, pentru şantierul din Aleea Modrogan 1A.

„Pentru mine este ireal cum nimeni nu a văzut că s-au tăiat zeci de copaci şi cum a răsărit un şantier în curtea sediului central PNL, într-o zonă mega protejată de lege”, a transmis Armand, conform Agerpres.

Potrivit edilului Sectorului 1, Vila Filipescu-Brâncoveanu reprezintă un monument istoric cu grad maxim de protecţie, iar conservarea sa este obligatorie.

Clotilde Armand a adăugat că, în decembrie 2019, Consiliul General al Municipiului Bucureşti aproba construcţia de locuinţe colective, deşi parcela făcea parte dintr-un spaţiu verde amenajat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri