Caută
Close this search box.

Comisia Europeană crede că Rusia va tăia gazul prin Nord Stream 1

nord stream 1

Comisia Europeană nu se aşteaptă ca Rusia să reia livrările de gaze prin gazoductul Nord Stream 1 după efectuarea lucrărilor de mentenanţă, care sunt programate să se încheie joi, potrivit Wall Street Journal (WSJ), care citează declaraţia comisarului european pentru buget, Johannes Hahn.

„Plecăm de la ipoteza că nu va fi repus în funcţiune”, le-a spus Johannes Hahn jurnaliştilor, în Singapore, conform WSJ, preluat de Reuters și Agerpres.

Declaraţiile oficialului UE vin după ce, conform unui document consultat de Reuters, Gazprom a decis să invoce o clauză de tip „forţă majoră” cu privire la livrările de gaze, sporind temerile în Europa că Moscova nu va relua joi livrările prin gazoductul Nord Stream 1.

Îngrijorările Comisiei sunt în contrast cu speranțele exprimate de OMV, companie care a arătat marți că se așteaptă ca furnizarea de gaze să se reia joi, aşa cum era planificat.

Într-un comunicat de presă, OMV precizează că nu poate face comentarii în legătură cu comunicarea sa operaţională cu Gazprom, în cadrul relaţiilor lor contractuale, iar un purtător de cuvânt a adăugat că livrările de gaze către OMV încă sunt mai reduse cu aproximativ 70% faţă de nivelul convenit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri