Caută
Close this search box.

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, eliberată după ce a fost arestată pentru scurt timp

marina ovsiannikova

Jurnalista rusă Marina Ovsiannikova, devenită celebră după ce a intrat în direct în emisie la televiziune cu o pancartă prin care critica ofensiva Moscovei în Ucraina, a anunţat luni că a fost eliberată la câteva ore după arestarea sa, informează AFP şi Reuters.

„Sunt acasă. Totul este bine”, a scris ea pe Facebook în timpul nopţii. „De acum ştiu că e mai bine să ies din casă cu paşaportul şi un rucsac” după mine, a adăugat ea.

Înainte de aceasta, ea postare pe Facebook o fotografie cu ea şi doi câini, scriind că imediat ce a ieşit din casă, pentru o plimbare cu câinii săi, a fost „abordată de oameni în uniformă”. „Acum sunt la Ministerul de Interne din Krasnoselski”, a adăugat ea, cu referire la o secţie de poliţie dintr-un district din Moscova.

Potrivit avocatului său Dmitri Zahvatov, Ovsiannikova a fost arestată sub suspiciunea că a „discreditat” armata Federaţiai Ruse în timp ce a luat cuvântul la un tribunal din Moscova, unde s-a dus săptămâna trecută pentru a susţine un opozant, pe Ilia Iaşin, care în final a fost plasat în detenţie pentru că a criticat ofensiva rusă în Ucraina.

Citeşte şi: Rusia: Jurnalista care a criticat ofensiva din Ucraina a fost arestată

Acest cap de acuzare, introdus după lansarea intervenţiei militare ruse în Ucraina, este pasibil de o pedeapsă grea cu închisoarea. Deocamdată, autorităţile ruse nu au anunţat declanşarea unei anchete penale împotriva jurnalistei Marina Ovsiannikova.

Scurta arestare intervine de asemenea la câteva zile după ce Marina Ovsiannikova a protestat singură, lângă Kremlin, cu o pancartă ce critica intervenţia militară în Ucraina şi pe preşedintele rus Vladimir Putin.

Ovsiannikova a devenit faimoasă în întreaga lume la mijlocul lunii martie, după ce a apărut la ştirile de seară pe platourile de filmare ale unui canal de televiziune pro-Kremlin, pentru care lucra atunci, purtând o pancartă care critica ofensiva în Ucraina şi „propaganda” mass-media controlate de putere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri