Caută
Close this search box.

Laboratorul de cocaină: Chimiștii ar face parte din cea mai puternică rețea criminală din Columbia

Ancheta în cazul columbienilor arestați în România pentru extragerea cocainei din cafea avansează și polițiștii antidrog ar fi stabilit regiunea din care au plecat cei doi chimiști și în slujba cărui cartel s-ar afla.

În acelasi timp, în dosar apare și un cetățean israelian care, susțin surse judiciare, ar fi avut un rol important în crearea laboratorului ilegal din județul Bihor.

Surse judiciare, citate de TVR, declară că investigațiile au dus și la depistarea unor clienți ai grupării ce abia se constituise pe teritoriul României.

În urma cooperării internaționale dintre Poliția Română și cea columbiană a reieșit că cei doi chimiști columbieni ar aparține de Clan del Golfo, potrivit TVR. Această grupare este considerată cea puternică și cea mai violentă structură criminală din Columbia.”

De aceea, ar exista o reală îngrijorare în privința românului care i-a adus pe chimiștii columbieni în țara noastră. Dacă membrii cartelului columbian ar decide că vină pentru arestarea specialiștilor sud-americani, viața românului ar putea fi pusă în pericol.

Chiar dacă șeful Clan del Golfo a fost arestat în luna mai și extrădat în Statele Unite ale Americii, cartelul este în continuare foarte periculos, spun oamenii legii. Chimiștii prinși în România provin din zone apropiate capitalei Bogota, dominate în totalitate de Clan del Golf.

Cetățenii columbieni reținuți în țara noastră nu au mai fost arestați, așa că aveau un cazier curat, inclusiv în țară natală. Printre cei prinși în România se află și un cetățean din Israel.

Sursele judiciare spun că cetățeanul israelian ar fi avut cunoștințele și resursele finaciare necesare cumpărării substanțelor chimice destinate extragerii cocainei din cafea. Acum este arestat preventiv alături de toți cei suspectați în acest dosar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri