Caută
Close this search box.

Linia de acces a tramvaielor în depoul Titan va fi modernizată

Linia de acces a tramvaielor în depoul Titan va fi modernizată cu o investiţie estimată la aproape 21 de milioane de lei cu TVA, potrivit unui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de vineri.

„Se aprobă indicatorii tehnico-economici, faza DALI, pentru obiectivul de investiţii ‘Modernizare linia acces Depou Titan pe strada Nicolae Teclu'”, prevede proiectul de act normativ propus spre adoptare de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Conform Agerpres, pe strada Nicolae Teclu, linia de tramvai asigură accesul acestor tip de vehicule în depoul Titan. Starea tehnică „precară” a liniei de tramvai pe tronsonul propus pentru modernizare are „o influenţă negativă asupra materialului rulant”.

Durata de realizare a investiţiei este de nouă luni.

Obiectivul principal urmărit prin modernizarea infrastructurii/suprastructurii liniei de tramvai este asigurarea accesului şi retragerii vagoanelor acestui tip de vehicule în depoul Titan „în bune condiţii de siguranţă”. Liniile a căror tramvaie se retrag în acest depou sunt: 14, 19, 23, 17, 40 şi 46.

Modernizarea liniei de tramvai va genera un nivel de zgomot şi vibraţii mai mic, se mai arată în proiect.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri