Caută
Close this search box.

Mai puţini turişti în Delta Dunării faţă de anul trecut

Numărul persoanelor care au vizitat Delta Dunării în primele cinci luni ale anului este cu circa 27% mai mic decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.

Cauzele ar fi creşterea preţurilor şi războiul din Ucraina, se arată într-un comunicat de presă remis marţi de Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD).

Astfel, dacă în primele cinci luni ale anului trecut în Deltă au fost 59.119 de turişti, în aceeaşi perioadă a acestui an numărul vizitatorilor a fost de 42.735, cu 27% mai puţini.

„Îi încurajăm pe turişti să viziteze Delta Dunării, un loc unic în lume, unde industria ospitalităţii a fost în permanenţă pregătită să primească turiştii pentru practicarea un turism responsabil, lent, de vizitare, armonios îmbinat cu biodiversitatea, multiculturalitatea, tradiţiile şi gastronomia locală”, a declarat preşedintele AMDTDD, Cătălin Ţibuleac, citat în comunicat.

Potrivit sursei citate de Agerpres., Delta Dunării este destinaţia ideală pentru turiştii care îşi doresc o vacanţă în natură şi care apreciază gastronomia locală şi tradiţiile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri