Caută
Close this search box.

Peste 20 de grupuri civice şi ONG: Parcul Izvor trebuie să rămână parc şi să rămână al cetăţenilor

parcul izvor

Peste 20 de grupuri civice şi organizaţii neguvernamentale solicită, într-o scrisoare deschisă, Primăriei Municipiului Bucureşti să nu pună pe ordinea de zi o propunere venită din partea unei companii private cu privire la concesionarea Parcului Izvor.

Reprezentanţii acestora afirmă că propunerea de concesionare „nu vizează doar un spaţiu fizic, adică Parcul Izvor”, ci „chiar dreptul fundamental la oraş, dreptul fundamental la un mediu sănătos”, conform News.ro.

Semnatarii arată, într-un comunicat de presă transmis miercuri, că susţin demersul Grupului de Iniţiativă Civică Parcul Izvor şi solicită primarului general, Nicuşor Dan, să nu pună pe ordinea de zi propunerea venită din partea unei companii private cu privire la concesionarea Parcului Izvor.

„Deşi documentul este transmis în atenţia Consiliului General, solicităm ca Primăria Municipiului Bucureşti, prin conducerea ei, şi Consiliul General nici măcar să nu ia în calcul acest document. Considerăm că acest document trebuie să rămână la nivel de dorinţă complet sfidătoare la adresa comunităţii locale a unei companii private. Dacă printr-o fatală eroare acest document ajunge în dezbaterea Consiliului General, solicităm consilierilor generali să se opună ferm acestei propuneri şi să reprezinte interesele comunităţii din Bucureşti. În opinia noastră, propunerea de concesionare nu vizează doar un spaţiu fizic, adică Parcul Izvor. Vizează chiar dreptul fundamental la oraş, dreptul fundamental la un mediu sănătos şi dreptul cetăţenilor de a le fi reprezentate interesele la nivelul instituţiilor publice”, afirmă reprezentanţii asociaţiilor civice.

Potrivit acestora, concesionarea unui parc echivalează cu restricţionarea accesului în acesta, în condiţiile în care prioritatea va fi profitul economic, nicidecum interesul public şi asigurarea că toţi cetăţenii vor avea acces neîngrădit într-un parc public.

„Vă reamintim că festivalul Nostalgia a ţinut captiv jumătate de parc pentru mai bine de trei săptămâni şi a lăsat în urmă un spaţiu dezolant, care încă nu şi-a revenit. Rolul autorităţii publice este să protejeze puţinele spaţii verzi pe care acest oraş le are, nu să le pună la dispoziţia unor companii private pentru profit, în schimbul unor sume ridicol de mici care se întorc la municipalitate”, mai scrie în comunicat.

Reprezentanţii asociaţiilor susţin că se aşteaptă ca „grija primarului pentru spaţiile verzi, manifestată prin revizuirea cu atenţie a fiecărui arbore înainte de a da aviz de toaletare, să fie una consecventă şi să îl împiedice de la a da curs acestei propuneri absolut de neacceptat”.

„Chiar simpla montare de elemente logistice necesare pentru toate activităţile înşirate în cererea de concesionare contravine ideii de parc (la care adăugăm că sunt propuse concerte cu până la 25.000 de participanţi în acel spaţiu). Ceea ce ni se propune pentru Parcul Izvor este un spaţiu de consum, departe de menirea pe care un parc public o are. Este cinicăm preocuparea firmei de a include un „hub de dezvoltare a ONGurilor” – ideea că un astfel de hub ar utiliza spaţiul public al bucureştenilor contravine principiilor fundamentale ale grupurilor de iniţiativă şi a organizaţiilor semnatare”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, Bucureştiul are de suferit de pe urma congestiilor urbane, cu un nivel de poluare care depăşeşte deseori limitele admise şi cu spaţii verzi sub limita necesară pe cap de locuitor, astfel că eforturile autorităţilor trebuie să fie îndreptate spre creşterea calităţii acestor spaţii şi spre extinderea lor.

„Deşi primarul general a promis comunităţii în campania electorală o centură verde sau finalizarea Registrului Verde iată, ne-am coborât standardele într-atât încât suntem în situaţia de a-i cere să nu transforme un parc public într-un spaţiu privat, destinat unui mall în aer liber. De asemenea, ştim că primarul general este într-o constantă căutare de fonduri pentru a suplimenta bugetul capitalei. În opinia noastră, există limite evidente în ceea ce priveşte modul în care municipalitatea poate să facă asta. Iar concesionarea unui parc este dincolo de ce poate fi tolerabil”, susţin semnatarii.

Scrisoarea este semnată de: Grupul de Iniţiativă Civică Parcul Izvor, Grupul de Iniţiativă Civică Kiseleff, Grupul de Iniţiativă Civică Parcul Herăstrău, Grupul de Iniţiativă Civică Lacul Tei, Grupul de Iniţiativă Civică Cişmigiu, Iniţiativa Civică Bucureştii Noi, Asociaţia Părinţi de Cireşari (Piaţa Domenii), Asociaţia Peisagiştilor din România – AsoP, Filiala teritorială Bucureşti-Ilfov, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, Asociaţia Grow Up Romania, ActiveWatch, CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, Asociaţia MozaiQ LGBT, Centrul pentru Inovare Publică, Asociaţia Rise OUT, Asociaţia Miliţia Spirituală, Asociaţia Respiro, Asociaţia CIVICA, Eşti din Sectorul 5, dacă, Platforma de Mediu pentru Bucureşti, Fundaţia Comunitară Bucureşti, Pentru locuri de joacă şi spaţii verzi în Grozăveşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri