Caută
Close this search box.

Rusia a lansat bombe cu fosfor asupra Insulei Şerpilor

Armata ucraineană a acuzat vineri seară forţele ruseşti că au lansat bombe cu fosfor asupra Insulei Şerpilor din Marea Neagră, de unde forţele Moscovei s-au retras joi seară, relatează AFP.

„În jurul orei 18.00, forţele armatei ruse au efectuat în două rânduri un atac aerian cu bombe cu fosfor asupra Insulei Şerpilor”, a postat pe Telegram şefului statului major ucrainean, Valerii Zalujnii, acuzând Moscovă „că nu îşi respectă propriile declaraţii”.

Cu o zi în urmă, armata rusă a anunţat că s-a retras de pe acest teritoriu strategic „în semn de bună voinţă”, după ce „şi-a îndeplinit obiectivele fixate”.

„Singurul lucru în care duşmanul e coerent este ‘precizia’ sa constantă de lovire”, a mai spus Zalujnii.

El şi-a însoţit mesajul cu o înregistrare video în care se vede un avion zburând deasupra Insulei Şerpilor şi lansând cel puţin două bombe care îşi lovesc ţintele, lăsând în urmă dâre albe pe cer, un semn distinctiv al bombelor cu fosfor.

Armele cu fosfor sunt arme incendiare a căror utilizare este interzisă împotriva civililor, dar nu şi împotriva ţintelor militare, în virtutea unei Convenţii semnate în 1980 la Geneva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri