Caută
Close this search box.

Satu Mare: Femeie de 84 de ani căzută în baia locuinţei, salvată de pompieri

O femeie de 84 de ani din Satu Mare, care căzuse în baie şi nu s-a mai putut ridica, a fost salvată, duminică, de pompieri. Aceştia au intrat în imobil, cu scara, pe geamul de la bucătărie.

ISU Satu Mare a anunţat că, duminică, s-a intervenit cu mai multe echipaje la un imobil de pe strada Petofi nr.21 din municipiul Satu Mare.

Forţele au fost solicitate pentru deblocarea uşii locuinţei.

”Pompierii au pătruns în imobil pe geamul din bucătăriei, cu ajutorul scării de împerechere din dotarea autospecialei”, a transmis ISU.

Pompierii au precizat că în interior au găsit o persoană de sex feminin, în vârstă de 84 de ani, căzută în baie.

”Victima a fost preluată de echipajul EPA şi transportată cu ambulanţa SMURD la Unitatea de Primiri Urgenţe Satu Mare”, au mai precizat pompierii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri