Anne Heche, aflată în comă, este vizată de o anchetă a poliţiei

anne heche

Actriţa americană Anne Heche, care se află în comăm după un grav accident de maşinăm săptămâna trecută, este vizată de o anchetă a poliţiei, pentru că a condus în stare de ebrietate, relatează tabloidul TMZ.

Potrivit presei americane, actriţa este suspectată că ar fi condus sub influenţa drogurilor şi/sau a alcoolului. Martorii au văzut-o conducând imprevizibil şi impruden, lovind o maşină şi un garaj, înainte de accident.

Anne Heche şi-a pierdut cunoştinţa după accident, conform News.ro. „Anne se află în prezent în stare extrem de critică”, a declarat purtătorul ei de cuvânt, potrivit Deadline. „Are leziuni pulmonare severe, care necesită ventilaţie mecanică, şi arsuri, care necesită intervenţie chirurgicală”.

Sâmbăta trecută, un comunicat publicat de The Hollywood Reporter susţinea că actriţa se afla „în stare stabilă”: „Familia şi prietenii ei vă cer să vă gândiţi la ea şi să vă rugaţi pentru ea – şi să-i respectaţi intimitatea în această perioadă dificilă”, a adăugat totuşi purtătorul de cuvânt al său.

Maşina lui Anne Heche a intrat într-o casă cu două etaje din cartierul Mar Vista din Los Angeles vinerea trecută, „provocând daune structurale, precum şi un incendiu puternic”. Incendiul a fost stins după mai mult de o oră.

Heche este un veterană a televiziunii şi filmului care a devenit cunoscută la sfârşitul anilor 1990 ca parteneră a lui Ellen DeGeneres. După ce relaţia s-a încheiat, Heche a spus că atât mediatizare, cât şi notorietatea care au venit după au fost în detrimentul carierei ei.

Ea a jucat în „Donnie Brasco (1997) şi „I Know What You Did Last Summer” (1997), „Six Days Seven Nights” (1998). Serialele TV în care a apărut: „Ally McBeal”, „Everwood”, „Men in Trees” şi „The Michael J. Fox Show”, „Gracie’s Choice” şi „Vanished”. A primit un trofeu Daytime Emmy pentru rolul din „Another World”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *