Caută
Close this search box.

Arest la domiciliu prelungit cu încă 30 de zile pentru Igor Dodon, fost preşedinte al Republicii Moldova

igor dodon

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, va sta şi în următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. Magistraţii Curţii de Apel de la Chișinău au admis luni demersul procurorilor privind prelungirea măsurii preventive, transmite TVR Moldova.

Inițial, avocații lui Dodon au cerut anularea arestului la domiciliu, iar procurorii au cerut restricţii mai dure pentru arestul la domiciliu.

Ședința trebuia să aibă loc joi, 25 august, însă a fost amânată la solicitarea avocaților.

Fostul președinte al Republicii Moldova este cercetat penal pentru corupere activă, acceptarea finanțării partidului politic, trădare de patrie și îmbogățire ilicită.

Igor Dodon a fost reținut pe 24 mai, iar în urma perchezițiilor au fost ridicate sume mari de bani și obiecte de lux, în valoare totală de zeci de milioane de lei.

Pe 17 august, procurorii anticorupție au anunțat că au fost puse sub sechestru mai multe mijloace bănești, depistate și ridicate la percheziții.

Igor Dodon pledează nevinovat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri