Caută
Close this search box.

Atac fulgerător în centrul Ucrainei. Șoc total cu o rachetă Iskander

Rusia a afinunțat joi că a eliminat „peste 200 de militari ucraineni” într-o lovitură asupra unei gări din centrul Ucrainei, Kievul informând la rândul său despre cel puţin 25 de persoane decedate, informează AFP şi Reuters, scrie Agerpres.

O rachetă Iskander „a lovit direct un tren militar în gara Ceaplîne, în regiunea Dnepropetrovsk, eliminând peste 200 de militari din rezerva Forţelor Armate ucrainene”, precum şi echipamente, a anunţat Ministerul Apărării rus într-un comunicat.

Potrivit ministerului rus, acest tren „era în drum spre zonele de luptă” din estul Ucrainei, unde au loc confruntări între trupele Kievului şi cele ale Moscovei.

Acest atac, care a fost puternic condamnat de mai multe state, a avut loc chiar de Ziua Naţională a Ucrainei, ce marca de asemenea şase luni de la declanşarea ofensivei ruse asupra acestei ţări.

Autorităţile ucrainene au raportat că 25 de persoane, dintre care doi copii, au fost ucise miercuri în lovituri care au vizat gara şi locuitori din Ceaplîne, un sat cu aproape 3000 de locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri