Vești importante! Urmează schimbarea legislației privind pregătirea populaţiei pentru apărare. Cetățenii români încorporabili, rezerviști și rezerviștii voluntari vor putea primi amenzi de peste 8.000 de lei pentru refuzul de a primi ordinul de chemare sau neprezentarea la timp la centrul militar, în cazul instituirii stării de urgenţă, a stării de asediu sau de război.
Astfel, proiectul de lege ce vizează modificarea Legii 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare va modifica inclusiv modul în care se vor sancționa contravențiile din domeniu.
Mai exact, după ce proiectul va ajunge să se aplice, pe lângă cetățenii încorporabili (bărbaţii cu vârste cuprinse între 20 şi 35 de ani) și rezerviști, care sunt singurele două categorii ce pot fi sancționate acum, și rezerviștii voluntari vor putea primi amenzi pentru abateri de la legislația privind pregătirea populaţiei pentru apărare.
La modul concret, se vor aplica amenzi de 510 sau 1.020 de lei (unul sau două puncte, care reprezintă 20% din valoarea salariului minim brut, adică, în prezent, 510 lei) pentru:
neprezentarea, înaintea plecării din ţară, la organul de evidenţă militară, pentru a preda livretul militar, adeverinţa de recrutare ori ordinul de chemare la mobilizare;
neprezentarea, în termenul legal, pentru primirea documentelor personale de evidenţă militară;
pierderea, deteriorarea sau înstrăinarea documentelor personale de evidenţă militară.
Cu aceleași valori poate fi amendată acum neprezentarea, în termen de o lună, în vederea luării în evidenţă la centrele militare pe raza cărora şi-au schimbat domiciliul, dar această prevedere urmează să fie eliminată din Legea 446/2006.
Apoi, cu amendă de la două la șase puncte, adică între 1.020 și 3.060 de lei în prezent, vor putea fi sancționate neprezentarea la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare sau în notificare, pentru clarificarea situaţiei militare sau pentru concentrare și neprezentarea la exerciţiile şi antrenamentele de mobilizare.
Amenzi mai mari, cuprinse între 2.040 și 4.080 de lei (patru – opt puncte), se vor aplica pentru prezentarea cu întârziere la comisia locală de recrutare-încorporare la data, ora şi locul prevăzute în ordinul de chemare sau în notificare, dacă întârzierea nu depăşeşte trei zile, astfel încât fapta să constituie infracţiune.
În fine, amenzile cele mai mari, cuprinse între 4.080 și 8.160 de lei (opt – 16 puncte), se vor aplica pentru:
refuzul de a primi ordinul de chemare;
întârzierea nejustificată la recrutare-încorporare, concentrare, mobilizare sau pentru clarificarea situaţiei militare, la instituirea stării de urgenţă, a stării de asediu sau la declararea mobilizării ori a stării de război;
neprezentarea pentru executarea serviciului alternativ.
Serviciul alternativ este cel pe care trebuie să-l facă cei ce, din motive religioase sau de conştiinţă, refuză să îndeplinească serviciul militar sub arme, potrivit avocatnet.ro.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Guvern și Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial