Caută
Close this search box.

Echipa-surogat a Craiovei, eliminată de ”galacticii” de la Beer Sheva ca în curtea școlii, chiar dacă au fost și penalty-uri

După 1-1 în tur, CS Universitatea Craiova a fost eliminată de Hapoel Beer Sheva (Israel) din play-off-ul Conference League. După 120 de minute, scorul a fost egal, 1-1. La penalty-uri, israelienii au câștigat cu 4-3, vedetele de milioane ale Naționalei, marii răsfățați ai tribunelor oltene Andrei Ivan și Nicușor Bancu trăgând la poartă mult mai prost decât ar fi făcut-o mătușile sau unchii lor. De partea cealaltă, evident, nu ratat nimeni, de parcă ei ar fi crescut pe altă planetă, iar ai noștri

Au marcat: Hemed în min. 105+1 (pentru Happoel)  și Roguljic în min. 105.

Practic, echipa-surogat a Craiovei, apărută ca prin farmec în 2013 (tradiție mare, de 9 ani, nu glumă!), a fost calificată mai departe în fabuloasa competiție doar vreo 20 de secunde, atât cât a fost în stare să conducă în prelungiri o echipă ”galactică”! … De fapt, o grupare de mâna a 5-a din această jalnică și amărâtă Conference League, o întrecere mult mai slabă decât Cupa Balcanică de prin anii 60-70. Iar asta nu este deloc (din păcate) o glumă.

Concret, mijlocașul croat de 26 de ani și doar 70 kg, Ante Roguljic, a reușit pentru Craiova lui Mirel Rădoi un gol de antologie, comparat de unii cu cele marcate adesea de marele Cristiano Ronaldo, din lovitură liberă, gol care la noi nu se prea vede . Le mai ”comiteau” pe vremuri Hagi sau Liță Dumitru, dar aceia CHIAR au fost fotbaliști, nu alergători după un balon. Și mai reușeau și alții în anii întunecați ai dictaturii, inclusiv uriașii craioveni Ilie Balaci, Sorin Cîrțu și alții. Dar și aceștia jucau CHIAR fotbal, nu țurca pe gazon.

Mare păcat că, în stil pur românesc, alb-albaștrii au luat gol mai repede decât ai fi băut un păhărel de apă plată, adică la chiar faza imediat următoare, în același minut 105, ca pe vremuri în curtea școlii, când jucau a 8-a cu a 5-a, iar cei ”mari”, dintr-pa 8-a, se supărau rău de tot când mai luau câte un gol din întâmplare și, imediat ce puneau mingea la imaginarul centru al terenului lung de vreo 20 de metri, ajungeau în haită la poarta ”micuților” dintr-a 5-a, din doar câteva pase, apoi marcau după câteva secunde, șutând cu sete în poarta desenată pe peretele scorojit al vreunei săli de clasă de la parter, motiv pentru care la fereastră ieșea imediat profesorul de geografie, care amenința că iese afară și că de data asta chiar confiscă mingea, definitiv!

Prin urmare: experimentatul Tomer Hemed, fost la Queens Park Rangers în Anglia, fotbalist care bate spre 40 de ani, a egalat, cum spuneam, la câteva zeci de secunde și meciul a curs ireversibil până la ultima fază din prelungirile prelungirilor, când Lazăr a parat salvator ceea ce trebuia să însemne 2-1 pentru Happoel.

Cam asta a fost totul. Simplu și clar. Dacă nu ai față nici de grupele Conference League, degeaba te-a înființat Lia Olguța. degeaba ai adus ca antrenori pe Reghecampf sau Mirel Rădoi (altfel foarte simpatici, băieți de de zile mari), că te poți numi orice, numai echipă de fotbal, nu.

IMPORTANT. Nu avem absolut nimic cu echipa în sine, cu fotbaliștii, oficialii sau cu suporterii ei! Dimpotrivă. Îi stimăm și îi iubim pe toți, chiar dacă aceia care au ratat de la 11 metri ne-au făcut viața pustie. Este o echipă românească înainte de orice, iar eliminarea eidoare enorm. ca să nu mai vorbim de valoarea Craiovei ca punct nodal AL FOTBASLULUI ROMÂNESC, INDIFERENT CÂTE ECHIPE AR MAI APĂREA ACOLO. Ne e foarte dor de Craiova maxima, de e dor de Ioan Oblemenco, Petre Deselnicu, Costică Ștefănescu, Ilie Balaci și de mulți alți autentici eroi ca ei. Ne e dor și de Sebastian Domozină, de Electroputere, de Adrian Ilie și de Sabin Ilie, de Marian Bondrea (slavă Domnului că ei trăiesc!), ne e dor de meciurile cu Bordeaux, cu Kaiserslautern sau cu Benfica… Doamne, ce dor!

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri