Caută
Close this search box.

Ford confirmă că va concedia 3.000 de angajaţi

Ford Motor Co a anunţat că va desfiinţa 3.000 de locuri de muncă, majoritatea în America de Nord şi India, deoarece se restructurează pentru a concura cu Tesla în cursa pentru a dezvolta vehicule electrice (EV), transmite Reuters.

De luni de zile, directorul general al Ford, Jim Farley, afirmă că forţa de muncă a companiei este prea numeroasă şi nu sunt suficienţi angajaţi cu abilităţile cerute de trecerea spre vehiculele electrice şi serviciile digitale.

„Eliminăm anumite operaţiuni, reorganizăm şi simplificăm funcţiile în cadrul companiei. Veţi afla mai multe detalii de la şefii departamentelor voastre în cursul acestei săptămâni”, au scris într-un mail comun către angajaţi Farley şi preşedintele companiei, Bill Ford.

Luni, acţiunile Ford înregistrau un declin de 4,8% la Bursa de la New York.

Anul acesta, marja de profit înainte de impozitare a Tesla a depăşit-o pe cea a Ford, iar Farley a explicat că este necesară reducerea costurilor.

Creşterea preţurilor pentru baterii, materii prime şi transport pune presiuni suplimentare asupra Ford şi a altor producători auto. Totuşi, Ford şi-a menţinut previziunile privind realizarea unui profit în 2022.

În martie, producătorul auto american a anunţat că diviziile sale de vehicule electrice (EV) şi de motoare cu combustie internă (ICE) vor funcţiona ca entităţi separate, o decizie menită să extindă producţia de vehicule electrice, în încercarea de a ţine pasul cu Tesla Inc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri