Incredibil, dar adevărat. Ministerul Muncii a publicat, miercuri, proiectul de Ordonanță de Urgență privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Astfel, toți bugetarii care nu au ajuns încă la salariile prevăzută in grila din 2022 a Legii Salarizării vor primi începând cu luna august o pătrime DIN DIFERENȚA dintre suma prevăzută in aceasta grila și salariile in plata.
Astfel, salariile majorate vor intra în plată chiar acum, de la 1 septembrie.
Proiectul urmează să fie adoptat de Guvern pentru a intra în vigoare.
Așadar, este clar că proiectul va trece.
TOATE ”BUNE ȘI FRUMOASE”, DAR DE CE ATÂTA grabă să îți mărești , practic, ție însuți, pentru că sunt salariații Guvernului în cea mai mare parte (și ai Parlamentului etc) sub pretextul penibil și murdar că, vezi Doamne, trebuie să respecți cât mai mult posibil … Legea Salarizării!
Măi mincinoșilor, măi CIUCĂCÂCIU, BUDĂI și ceilalți din grup: Dar Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, pe care ați votat-o tot voi, PSD, PNL etc și care a trecut de Parlament (mincinos și el) și a fost promulgată de președinte, legea aceea prin care TOT VOI, Parlamentul și Guvernul, ați stabilit să măriți punctul de pensie cu 40 la sută pe 1 septembrie 2020, LEGEA ACEEA, DE CE NU VĂ APROPIAȚI ȘI DE EA, ea DE CE NU SE RESPECTĂ? DE CE NU VENIȚI MĂCAR MAI APROAPE DE acea lege, CUM FACEȚI ACUM CU BUGETARII, ADICĂ CU OAMENII VOȘTRI, cu pilele, nepoții, nepoatele și amantele voastre?
De ce vă bateți joc cu atâta cinism de PENSIONARI și de toți salariații din MEDIUL PRIVAT?
Marius Budă cică sunt majorări ”mici”, de până în 145-150 de lei, dar de ce nu le dați, băi Budăi, și pensionarilor, câte 150 de lei de la 1 septembrie, măcar așa, o atenție în plină criză energetică și în cea mai mare inflație posibilă?
CEEA CE FACEȚI ACUM AR PUTEA DUCE LA GRAVE PROBLEME SOCIALE ÎN ROMÂNIA.
Noi nu vrem asta, dar nici nu avem ce face decât să semnalăm
Textul integral poate fi consultat aici.
PS Nu suntem deloc de acord cu violența limbajului, dar iată numai un exemplu de reacție din partea publicului larg, venit la doar câteva minute după publicarea unei știri absolut neutre despre majorările bugetarilor de la 1 septembrie: