Caută
Close this search box.

NextUp: Schimbările aduse Codului Fiscal sunt o lovitură puternică pentru afaceri, antreprenori şi angajaţi

nextup

Noile schimbări aduse Codului Fiscal, printre care suprataxarea contractelor de muncă part-time, impunerea angajării a minimum o persoană cu normă întreagă şi creşterea impozitului pe profit la 16% pentru companiile de consultanţă, reprezintă o piedică pusă dezvoltării mediului de business în ansamblu şi există riscul să ucidă micii antreprenori, spune Roxana Epure, managing partner NextUp, companie producătoare de software pentru afaceri.

”Noile schimbări aduse Codului Fiscal, printre care suprataxarea contractelor de muncă part-time, impunerea angajării a minimum o persoană cu normă întreagă şi creşterea impozitului pe profit la 16% pentru companiile de consultanţă, reprezintă o piedică pusă dezvoltării mediului de business în ansamblu, dar mai ales cu impact puternic asupra microîntreprinderilor, existând şanse mari să ucidă micii antreprenori”, afirmă Roxana Epure, managing partner NextUp, companie producătoare de software pentru afaceri.

Potrivit companiei, statul îngreunează activitatea firmelor, angajaţilor şi a antreprenorilor prin raportări stufoase despre tot ceea ce se întâmplă într-o afacere, prin sistemele SAF-T şi e-Factura.

Astfel, în opinia antreprenoarei Roxanei Epure, statul doar simulează digitalizarea relaţiei cu mediul de business, obligând practic companiile la cheltuieli neprevăzute cu noi soluţii de digitalizare necesare pentru raportarea tuturor datelor despre afacere către ANAF şi la activităţi în plus faţă de cele curente.

“Schimbările aduse Codului Fiscal sunt o lovitură puternică pentru afaceri, antreprenori şi angajaţi deopotrivă. Ca antreprenor aflat în contact permanent cu IMM-urile din România pot confirma că impactul cel mai mare va fi resimţit, în special, de către microîntreprinderi, convingerea în mediul de business fiind că efectul acestor măsuri fiscale este de a ucide micii antreprenori.

Deja sunt vizibile unele efecte negative în piaţă, cum ar fi concedierea angajaţilor part-time, ceea ce este un semn că noua variantă a Codului Fiscal sugrumă o categorie importantă de firme. Vom vedea dacă statul va avea un câştig real, aşa cum preconizează, sau doar constrânge mediul de business, fără efectele dorite”, declară Roxana Epure.

De altfel, conform datelor NextUp, care are în portofoliu un soft de salarizare şi management contracte de muncă, 15% dintre companiile client intenţionează să renunţe la contractele part-time, deoarece de la 1 august angajatorii sunt obligaţi să achite taxe mai mare, în regim de contracte full-time.

În plus, prin noile modificări fiscale, companiile sunt încărcate cu noi raportări ca SAF-T, e-Factura sau e-Transport, care presupun consum de timp suplimentar.

“Prin modificarea Codului Fiscal pe repede înainte în mijlocul verii şi cu intrarea în vigoare a unor măsuri de la 1 august dispare orice urmă de predictibilitate pentru mediul privat. Antreprenorii nu îşi pot face strategii de business şi planificări de bugete atâta timp cât mediul politic şi fiscal ne surprinde constant cu schimbări, dar şi mai ales cu modificări care impactează afacerile.

Pe lângă impredictibilitate, există o carenţă mare în modul de colaborare a statului cu mediul privat. Au fost tot timpul promisiuni de digitalizare a relaţiei dintre cele două entităţi, iar deciziile de digitalizare în acest moment sunt doar încercări, nu schimbări care să simplifice munca antreprenorilor”, punctează reprezentantul NextUp.

Pentru ca afacerile să nu resimtă raportarea SAF-T şi transmiterea datelor de pe facturi în sistemul e-Factura ca responsabilităţi consumatoare de timp, NextUp a creat două soluţii pentru automatizarea extragerii şi transmiterii datelor către stat, procese care durează între 5 minute şi 20 minute în funcţie de numărul facturilor şi cantitatea de date existentă şi care ajută companiile să evite cheltuieli pe resurse suplimentare.

NextUp, dezvoltatorul primului ERP cu inteligenţă artificială, este unul dintre cei mai mari producători de softuri pentru antreprenori şi contabili, create prin tehnologii moderne şi actualizate la zi în funcţie de schimbările legislativ-fiscale. Adresate afacerilor locale, softurile NextUp sunt folosite cu precădere în retailul online, retailul tradiţional, producţie, distribuţie şi servicii, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de timp şi a optimiza procesele şi previziunile de business. NextUp are peste 7.000 de clienţi, cu o medie de 5 utilizatori per companie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri